Duminica, 28 Septembrie 2025, ora 10:44
11833 citiri
În avionul prăbușit sâmbătă, 27 septembrie, se afla arhitectul Marian Jan Chiriţă, consilier local AUR Iaşi FOTO Facebook/ Marius Eugen Ostaficiuc
Medicii i-au amputat ambele picioare pilotului rănit grav în urma prăbușirii avionului său de mici dimensiuni sâmbătă, în zona unei unități militare din Iași. Starea bărbatului se menține gravă.
Intervenția chirurgicală a avut loc la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, unde bărbatul este internat, iar medicii au precizat că au luat această decizie pentru a-i salva viața.
Medicul Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, a transmis că luni se va interveni chirurgical din nou, de această dată în cazul arsurilor.
Celălalt bărbat rănit în accidentul de avion este polițist și este internat în același spital, starea sa fiind stabilă.
Avionul prăbușit sâmbătă în zona unei unități militare din Iași era pilotat de arhitectul Marian Jan Chirița, consilier AUR, șeful comisiei de Urbanism din Consiliul Local Iași.
apartamente de vanzare bucuresti 2 camere
Aparatul de zbor ar fi luat foc imediat după impactul cu solul.
Apropiații pilotului susțin că avionul aparținea lui Marian Jan Chirița și că acesta era un pilot cu experiență, având multe ore de zbor la activ. De asemenea, avionul ar fi fost într-o stare foarte bună, mai afirmă apropiații bărbatului.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
