• Statisticienii au analizat situația din Liga 1 și au dat un verdict cu privire la componența play-off-ului, dar și legat de clasamentul final.

  • Echipa cu cele mai mari șanse la câștigarea titlului, în rândurile de mai jos.

În respectiva analiză, FCSB prinde un loc de play-off și termină sezonul pe podium. Lucrurile nu arată la fel de bine pentru CFR Cluj, care ar urma să rămână în afara primelor șase locuri.

Universitatea Craiova, favorită la câștigarea titlului în Liga 1

Conform statisticienilor de la Football Meets Data, Universitatea Craiova ar urma să încheie campionatul pe aceeași poziție pe care se află în prezent, adică pe 1! Oltenii au 38% șanse de a câștiga campionatul.

Rapid a fost o bună perioadă pe primul loc, însă nu a reușit să mențină același ritm în ultimele partide. Giuleștenii au primit 25% șanse la titlu și ar urma să încheie sezonul pe locul secund.

Un salt spectaculos în ierarhia celor de la Football Meets Data ar fi făcut de FCSB. Deși se află pe locul 9 în acest moment, campioana en-titre din Liga 1 ar urma să încheie acest sezon pe locul al treilea.

Echipa lui Charalambous este cotată cu 10% șanse de a câștiga titlul pentru al treilea an la rând.

Șansele la câștigarea titlului

  • U Craiova – 38%

  • Rapid – 25%

  • Dinamo – 11%

  • FCSB – 10%

  • Botoșani – 8%

Cu 11% șanse de a deveni campioană, Dinamo ar urma să încheie actuala stagiune pe poziția a patra.

Ultimele două formații care ar urma să ajungă în play-off sunt FC Botoșani, revelația sezonului, și Universitatea Cluj, echipă care în stagiunea precedentă a reușit să obțină un loc de cupe europene.

Cum ar urma să arate clasamentul la finalul play-off-ului:

  1. U Craiova – 43 puncte

  2. Rapid – 41

  3. FCSB – 39

  4. Dinamo – 38

  5. Botoșani – 37

  6. Universitatea Cluj – 36

Clasamentul în Liga 1, la finalul anului 2025

LocEchipaMeciuriPuncte 1 U Craiova 21 40 2 Rapid București 21 39 3 FC Botoșani 21 38 4 Dinamo București 21 38 5 FC Argeș 21 34 6 Oțelul Galați 21 33 7 U Cluj 21 33 8 UTA Arad 21 32 9 FCSB 21 31 10 Farul Constanța 21 27 11 CFR Cluj 21 26 12 Unirea Slobozia 21 21 13 Petrolul Ploiești 21 20 14 Csikszereda 21 16 15 Hermannstadt 21 13 16 Metaloglobus București 21 11

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport