• Media: Fotbal Club – Retrospectiva 2025, miercuri, 18:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European – Retrospectiva 2025, miercuri, 20:00, DGS 1

  • La aproximativ 11 luni de la accidentarea gravă, românul face progrese pentru a reveni pe gazon într-un meci oficial al celor de la Tottenham. Internaționalul român a evoluat până acum două partide amicale pentru gruparea din Anglia, însă pentru reprezentativa U21.

Tottenham a refuzat-o pe Fiorentina 

Cu un viitor incert la Spurs, echipele din Italia vor să profite și să-l transfere în această iarnă pe internaționalul de 23 de ani. 

Potrivit jurnaliștilor din Peninsulă, Fiorentina e echipa care și-l dorește pe Radu Drăgușin și chiar a avut ”o tentativă” să-l transfere. 

Concret, gruparea ”Viola” a început recent negocierile pentru un posibil transfer al lui Drăgușin, însă s-a lovit de un refuz. 

Spurs nu vrea să audă în acest moment de o plecare a fundașului român și astfel a decis să refuze să discute mai departe cu Fiorentina. 

Tottenham Hotspur v Manchester United - UEFA Europa League - Final - Estadio de San Mames Radu Drăgușin / Foto: Profimedia

  • 22 de milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit transfermarkt.com. 
  • 37 de meciuri a evoluat Radu Drăgușin pentru Tottenham, în toate competițiile, de la transferul său în Anglia.

VIDEO cu rezumatul meciului Tottenham – Elfsborg 3-0, ultima partidă jucată de Radu Drăgușin pentru londonezi
Radu Drăgușin s-a logodit cu Ioana StanGalerie Foto

Etichete: italia , serie a , anglia , transfer , tottenham , fiorentina , spurs , radu dragusin

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din