• Media: Fotbal Club – Retrospectiva 2025, miercuri, 18:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European – Retrospectiva 2025, miercuri, 20:00, DGS 1

„Instanţa a emis o măsură preventivă împotriva lui Kasparov, ordonând arestarea sa în lipsă pentru două luni din momentul detenţiei sale în Rusia sau extrădarea sa către teritoriul rus”, a declarat judecătorul, citat de agenţia rusă de ştiri TASS.

FOTO Imagini din Sumy (Ucraina), după unul dintre bombardamentele rusești din 2025Galerie FotoReacția lui Garry Kasparov, după ce Rusia a cerut arestarea sa pentru terorism: ”Iar?”. Apoi a continuat: ”Dacă sau când Putin nu va mai fi ținut pe loc de Ucraina, va ataca mai departe în Europa”

După ce a aflat de hotărârea luată de ruși, Kasparov a scris un singur cuvânt pe contul său de X: ”Iar?”, după care a continuat ironic: ”Să fii împotriva unui stat terorist normal că se numește terorism…”.

Ulterior, Garry Kasparov a făcut un anunț sumbru cu privire la obiectivele lui Vladimir Putin: ”Dacă sau când Putin nu va mai fi ținut pe loc de Ucraina, va ataca mai departe în Europa. Are nevoie constat de război și, până atunci, se va convinge că nu vor și nu pot să lupte (n.r.- țările din NATO)”, a mai transmis Kasparov.

După ce și-a încheiat cariera în șah, Kasparov a luptat împotriva regimului lui Putin, până în 2013, când a fost exilat din Rusia. A plecat în Statele Unite, tărâm pe care-l considera ”o fortăreață a libertății”. Acum, însă, fostul sportiv consideră că președintele Donald Trump pune în pericol democrația SUA prin deciziile pe care le ia.

Garry Kasparov, după ce Nicușor Dan a devenit președinte: ”În realitate, România este ultima societate deschisă care a obținut o victorie pentru liberalism și libertate”

Garry Kasparov a urmărit lupta pentru scaunul de la Cotroceni și a tras o concluzie categorică, după ce Nicușor Dan a fost ales președintele României: ”Americanii și oamenii liberi de pretutindeni ar trebui să învețe din cele întâmplate în România, din victoria lui Nicușor Dan, și să realizeze că pro-democrația și anti-sistemul merg mână în mână”.

”Americanii cărora le pasă de libertate pot învăța o lecție despre victorie într-un loc surprinzător. Americanii s-au obișnuit să fie un exemplu pentru restul lumii. Declarația de Independență și Constituția s-au dovedit au fost modele pentru imitații măgulitoare.

Dar, și nu aveți nevoie ca eu să vă mai spun ce se întâmplă la Casa Albă, americanii ar face bine să învețe din cum reușesc să lupte alții pentru democrație și, mai important, cum reușesc să câștige. Poate că România nu e primul loc spre care cineva din SUA ar privi pentru o lecție în democrație, dar, în realitate, este ultima societate deschisă care a obținut o victorie pentru liberalism și libertate.

Nicușor Dan a fost învestit în funcția de președinte al unei națiuni din Estul Europei, după o luptă strânsă cu un eurosceptic și un ultranaționalist populist. Lecția din România pentru forțele pro-democrate din SUA ar trebui să fie că oricine vrea să se lupte cu Trump și complicii lui nu trebuie să se teamă că își vor pierde din popularitate. (…)

Americanii au o lungă tradiție în democrație. Dar pentru o țară ca România, lupta, și prin asta mă refer la o luptă reală, violentă, pentru democrație este chiar în oglinzile retrovizoare. Nicușor Dan însuși avea 20 de ani în 1989, când dictatorul Nicolae Ceaușescu a ordonat să se tragă în popor.

Acel moment a declanșat o luptă scurtă, dar sângeroasă care s-a sfârșit cu liderul comunist și soția sa împușcați. Pentru mulți, acestea sunt memoriile politice de la care au plecat. Asta înseamnă că libertatea este o mare responsabilitate pentru votanții români.

Alternativa nu e doar teoretică. Ar trebui să respectăm seriozitatea cu care își tratează datoria democratică. Americanii și oamenii liberi de pretutindeni ar trebui să învețe din cele întâmplate în România, din victoria lui Nicușor Dan, și să realizeze că pro-democrația și anti-sistemul merg mână în mână”.

Etichete: rusia , vladimir putin , garry kasparov , presedinte rusia , kasparov terorism

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din