Alstom a semnat un nou contract în valoare de 160 milioane de euro cu operatorul feroviar național al Irlandei, Iarnród Éireann (Irish Rail) pentru furnizarea a 100 de vagoane electrice X’trapolis, destinate rețelei feroviare DART din zona metropolitană a Dublinului. Noua comandă duce la 285 numărul total de vagoane DART+ contractate de Alstom pentru Irlanda.

Contractul face parte dintr-un program mai amplu de investiții în valoare de 173,9 milioane de euro și prevede livrarea a unități electrice multiple (EMU) formate din câte cinci vagoane, care vor înlocui complet actuala flotă DART aflată în exploatare din 1984.

Investiții totale de aproximativ 670 milioane de euro

Noua comandă se adaugă altor două contracte atribuite anterior de Irish Rail pentru trenuri din clasa 90000, ridicând valoarea totală a investițiilor în trenuri electrice și cu baterii pentru Irlanda la aproximativ 670 milioane de euro.

Cele 57 de trenuri X’trapolis (fiecare cu cinci vagoane) vor înlocui actualele rame din clasa 8100, utilizate în special pe traseul de coastă Greystones – Malahide și Howth.

Primele 95 de vagoane comandate vor intra în serviciu din prima jumătate a anului 2027, în principal pe linia aglomerată Dublin – Drogheda, iar următoarele 90 de vagoane vor fi introduse în exploatare din 2028.

Tracțiune electrică și cu baterii

Toate cele trei comenzi fac parte dintr-un acord-cadru care permite achiziția a până la 750 de vagoane electrice și cu baterii pe o perioadă de zece ani.

Dintre primele două loturi, 155 din 185 de vagoane vor fi unități BEMU (battery-electric multiple unit), cu facilități de reîncărcare asigurate de Alstom la stația Drogheda.

Noua comandă include și servicii de mentenanță pe o perioadă de până la 15 ani, în timp ce comenzile anterioare prevedeau mentenanță pentru 10 ani.

Capacitate crescută și accesibilitate îmbunătățită

Trenurile X’trapolis pentru DART+ sunt fabricate la uzina Alstom din Chorzów, Polonia, și vor avea o capacitate ridicată, cu culoare largi între vagoane, care permit circulația liberă pe întreaga lungime a trenului.

Două unități cuplate vor forma un tren de 10 vagoane, cu o capacitate de cel puțin 1.100 de pasageri, aceasta fiind configurația maximă posibilă pe infrastructura actuală. Noile trenuri vor oferi:

  • accesibilitate îmbunătățită;
  • spații suplimentare pentru biciclete;
  • prize pentru dispozitive electronice;
  • sisteme CCTV și informare a pasagerilor.

Parte a programului DART+

Programul DART+, care include investiții în material rulant și infrastructură pe coridoarele West, South West, Coastal North și Coastal South, va dubla capacitatea feroviară în zona metropolitană a Dublinului.

Potrivit autorităților irlandeze, în 2025 se estimează peste 23 milioane de călătorii pe actuala rețea DART, un nivel record, la care se adaugă încă 16 milioane de călătorii pe serviciile feroviare suburbane din jurul capitalei.