Cadouri lăsate dub brad / FOTO: Unsplash.com
Pentru mulți, Crăciunul înseamnă gesturi de generozitate trecătoare. Pentru un cuplu din Marea Britanie însă, un astfel de gest a devenit începutul unei legături de familie care a marcat aproape jumătate de secol. Povestea lor începe în urmă cu aproximativ 50 de ani, când o invitație aparent banală adresată unui om fără adăpost a schimbat definitiv cursul vieților lor.
În seara de 23 decembrie 1975, Rob Parsons și soția sa, Dianne, se aflau în casa lor din Cardiff, ocupați cu ultimele pregătiri pentru sărbători. Liniștea le-a fost întreruptă de o bătaie în ușă. Când au deschis, au găsit în prag un bărbat care ținea într-o mână un sac de gunoi, iar în cealaltă un pui congelat.
Rob l-a recunoscut vag: era Ronnie Lockwood, un tânăr pe care îl întâlnise cu ani în urmă la școala duminicală și despre care se spunea că este „puțin diferit”. Momentul a fost stângaci, dar memorabil. „I-am spus: ‘Ronnie, ce-i cu puiul?’ Și el mi-a răspuns: ‘Cineva mi l-a dat de Crăciun’. Apoi am spus două cuvinte care ne-au schimbat viața tuturor. Și nu sunt sigur de ce le-am spus. I-am spus: Intră, Ronnie”, a rememorat Rob.
La acea vreme, Rob avea 27 de ani, iar Dianne 26, și erau căsătoriți de doar patru ani. Ronnie, un bărbat autist, trăia pe străzi încă din adolescență. Fără să facă planuri pe termen lung, cei doi au decis să-l primească în casă: i-au gătit, i-au oferit posibilitatea de a face o baie și l-au invitat să rămână cu ei de Crăciun. Ce trebuia să fie o soluție temporară s-a transformat, fără ca ei să-și dea seama pe loc, într-o relație profundă, construită pe răbdare, afecțiune și acceptare, care avea să dureze 45 de ani.
Ronnie avea 30 de ani și o viață marcată de abandon. Fusese trimis într-un centru de îngrijire la doar opt ani, iar la 11 ani a fost mutat într-o școală aflată la peste 300 de kilometri de Cardiff. „Nu avea prieteni acolo, nici un asistent social sau profesori care să-l cunoască”, a povestit Rob. „Întotdeauna se întreba: Am făcut ceva rău?”
apartamente de vanzare bucuresti 2 camere
Primul Crăciun petrecut împreună a fost emoționant. Rob și Dianne le-au cerut rudelor să le aducă lui Ronnie mici daruri, șosete, produse de igienă. Reacția lui a fost copleșitoare. „Îmi amintesc cum stătea la masa de Crăciun cu cadourile în fața lui și plângea, pentru că nu mai trăise niciodată acel sentiment de dragoste”, a spus Dianne. „A fost incredibil să îl vedem”.
Cum s-a transformat relația lor în timp
Inițial, cuplul plănuia ca Ronnie să rămână doar câteva zile, până după sărbători. Când a venit însă momentul despărțirii, au realizat că nu pot face acest pas. Ronnie era timid, evita privirea directă și vorbea puțin, dar, treptat, a început să se simtă în siguranță. Cei doi l-au ajutat să-și găsească un loc de muncă ca gunoier și i-au cumpărat haine noi. „Era ca și cum ne-am fi îmbrăcat copilul pentru școală. Eram părinți mândri”, a spus Rob.
Viața lor de zi cu zi s-a umplut de mici ritualuri și momente care, privite din exterior, puteau părea banale, dar care le-au sudat relația. Ronnie avea obiceiul să golească mașina de spălat vase în fiecare dimineață, iar Rob se prefăcea de fiecare dată surprins.
„Era greu să pari surprins când primeai aceeași întrebare luni și marți, dar acesta era Ronnie”, a spus Rob, râzând.
Ronnie era cunoscut pentru generozitatea lui. Petrecea mult timp la biserica locală, unde strângea donații pentru persoane fără adăpost și aranja scaunele pentru slujbe. Într-o zi, s-a întors acasă desculț. Explicația a fost simplă: „Un om fără adăpost avea nevoie de ei”.
Drumul nu a fost lipsit de obstacole. Ronnie s-a confruntat timp de două decenii cu dependența de jocuri de noroc, o perioadă dificilă pentru toți cei implicați. „Nu e ceva ce aș recomanda ca strategie”, a recunoscut Rob, „dar Ronnie ne-a îmbogățit viețile în multe feluri”.
Ronnie Lockwood a murit în 2020, la vârsta de 75 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, doar 50 de persoane au putut fi prezente la înmormântare. Pentru Rob și Dianne, însă, moștenirea lăsată de acel Crăciun din 1975 rămâne vie: dovada că un gest mic, făcut din instinct și bunătate, poate deveni temelia unei familii adevărate.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent