-
Media: Fotbal Club, luni, 19:45, DGS 1
-
Serie A: Roma – Genoa, luni, 21:45, DGS 1
Cunoscut pentru replicile sale acide, fostul fotbalist a dat în judecată Casa de Pensii, după ce contribuțiile plătite în vremea în care era jucător, perioada 1976-1989, nu ar fi fost recunoscute.
Țicleanu, în război cu statul român: ”Trebuie să îl aduc în instanță pe Marius Stan”
”M-au dezamăgit foarte tare ăștia cu pensia și cu ce se întâmplă cu oamenii.
Statul ăsta nu e interesat de cetățeni! (n.r. cât aveți pensia?) 3.600 (n.r. de lei pe lună). Dar nu înțeleg cum… sunt anii înainte de Revoluție când toți munceam la stat și eu trebuie să îi demonstrez statului că am muncit la stat?!
(n.r. Nu mai sunt arhive?) Unele nu mai sunt, vorbim de sfârșitul anilor ’70. Am plecat în Cipru antrenor și jucător. Statul lua banii în valută și îmi dădea mie în lei. Eu trebuie să îi demonstrez statului că a luat banii în valută, ca să îmi treacă mie.
Ajung antrenor la Oțelul Galați și trebuie să demonstrez că am fost antrenor la Oțelul Galați. Trebuie să îl aduc în instanță pe Marius Stan, președintele clubului, să spună: ‘Eu am fost președinte, dânsul antrenor’. Și am avut o meserie la care eram pe teren, și cu presă, și cu radio, și cu televiziune. Deci lumea știe”, a spus Țicleanu, la iamsport.ro.
”Am ajuns la un avocat foarte bun, îl cheamă Constantin Gâlcă, serios!”
Țicleanu consideră că el are dreptate și se declară deranjat de faptul că trebuie să demonstreze statului că ale sale contribuții au fost achitate la timp.
”Dar statul vrea să îi dovedesc! Astea sunt problemele. Și îmi ocup timpul cu chestia asta, să strâng dovezi, să sun oameni, să ajung în instanță. Habar nu am cu cât m-ar ajuta, dar e vorba de… ‘Hai, bă, să fim corecți!’. M-am dus și i-am întrebat… noi am ajuns la un avocat foarte bun, îl cheamă Constantin Gâlcă, serios!
Și a zis că face pro-bono pentru toți jucătorii Craiovei pe chestia asta. Și am scris Universității din Craiova, că nouă ne dădeau prime, am scris FRF-ului, nu răspunde, CNEFS-ul nu răspunde, toți bagă capul ca struțul și nu știu. Pentru că luam (n.r. bani) de la echipa națională, luam și indemnizații, luam și prime.
La Universitatea din Craiova am luat, la un moment dat, 45.000 de lei și ne-a dat 27.000 în mână. Și îmi spune: ‘Domnul Țicleanu, nu vă ajută”https://www.digisport.ro/”De ce nu mă ajută, domnișoară?”https://www.digisport.ro/”Pentru că nu au plătit pentru pensii”https://www.digisport.ro/”Dar nu e treaba mea, eu vreau să se vadă că statul a luat bani!’.
Ce a făcut statul cu banii nu mai e treaba mea. Să se vadă, mă duc în instanță și să se vadă că statul mi-a luat banii. ‘Domne, care e contribuitatea dumneavoastră?”https://www.digisport.ro/”Păi, spuneți-mi dumneavoastră!’. Nu ați primit banii? Și din străinătate, și de acolo, și de acolo, de peste tot i-ați luat!
Când am fost la Campionatul European din Franța, pentru fiecare s-au dat 25.000 de dolari, primă de participare, fiecare jucător.
Nouă ne-a dat vreo 300 în mână! Restul a luat statul. Și statul mă întreabă pe mine unde sunt!”, a mai spus Țicleanu.
Etichete: marius stan , ticleanu , aurel ticleanu , țicleanu pensie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din