Articol de David Istrate – Publicat marti, 30 decembrie 2025, 20:50 / Actualizat marti, 30 decembrie 2025 20:56
U-BT Cluj-Napoca primește vizita lui Slask Wroclaw în cel de-al 61-lea meci oficial din 2025. Partida din etapa a 12-a a EuroCup a început la ora 19:00 și poate fi urmărită liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Prima Sport 2.
U-BT Cluj-Napoca își propune să încheie anul cu a 5-a victorie consecutivă în toate competițiile. După succesul clar cu Neptunas Klaipeda și alte 3 rezultate pozitive în Liga Adriatică, trupa lui Mihai Silvășan se va duela cu Slask Wroclaw, grupare care a învins-o la un singur punct (94-93) în tur, după o revenire de la -16.
Live. U-BT Cluj-Napoca – Slask Wroclaw 90-92
Min. 38. 88-90. Noah Kirkwood întrerupe momentan seria excelentă a lui U-BT.
Min. 38. 88-88. 4-point-play pentru „Fatts” Russell” și BTarena devine un „vulcan”.
Min. 36. 82-85. Revenire spectaculoasă a gazdelor, după o „triplă” a lui Richard și un coș al lui Miletic.
Min. 35. 77-85. 4 puncte la rând pentru oaspeți și e rândul lui Silvășan să ceară time-out.
Min. 33. 77-81. U-BT înjumătățește deficitul și Bagatskis solicită un timp de odihnă.
Min. 32. 71-79. Wroclaw conduce la 8 puncte.
Startul sfertului 4.
Finalul sfertului 3. 70-74. Polonezii profită de accidentările din lotul lui U-BT și își măresc avantajul.
Min. 28. 66-71. Slask e echipa mai bună în aceste momente.
Min. 25. 62-63. 5 puncte marcate extrem de rapid de oaspeți.
Min. 25. 62-58. Russell își asumă tot mai multe acțiuni ofensive pentru gazde și ajunge la 17 puncte.
KAREL GUZMAN WITH THE WINDMILL 💥😱#RoadToGreatness | @UBTCluj pic.twitter.com/A9mk52UkoU
— BKT EuroCup (@EuroCup) December 30, 2025
Min. 23. 57-53. Încă un dunk pentru spectaculosul jucător cubanez al lui U-BT, o „morișcă” pe contraatac.
Min. 21. 51-51. Primul coș al secvenței secunde îi aparține lui Guzman, care în prima repriză a ajuns la 500 de puncte în EuroCup.
Startul sfertului 3.
Finalul sfertului 2. 49-51. Apărarea clujenilor a fost dejucată la ultima acțiune a reprizei, iar Slask merge la vestiare cu un avantaj de o posesie.
Min. 18. 43-45. Defensiva lui U-BT nu găsește soluții în fața ofensivei disciplinate a oaspeților și e un nou time-out al gazdelor.
Min. 16. 38-36. „Fatts” transformă două aruncări libere primite după greșeli tehnice ale oaspeților. Ainars Bagatskis le-a reproșat oficialilor maniera de arbitrat.
Min. 15. 33-32. Run de 5-0 pentru U-BT, toate punctele din acest parțial fiind marcate de Miletic.
Min. 14. 28-31. Wroclaw preia conducerea și Silvășan solicită un timp de odihnă.
Min. 12. 25-24. Polonezii continuă să joace foarte bine în această perioadă, câștigând lupta la recuperare.
Startul sfertului 2.
Finalul sfertului 1. Slask Wroclaw a încheiat secvența cu un parțial de 8-2, iar antrenorul alb-negrilor este extrem de nervos.
Min. 9. 20-9. Revenit pe teren, Molinar reușește și el 4 puncte și U-BT domină în aceste momente.
Min. 8. 16-9. După ce a ratat o încercare de dunk la faza precedentă, Guzman înscrie 4 puncte la rând și sala „erupe”.
Min. 6. 12-9. Russell continuă să joace excelent în ofensivă și marchează din nou.
POSTER ALERT 🚨
Nighael Ceaser makes his presence felt early 🦾#RoadToGreatness | @UBTCluj pic.twitter.com/WaPTz0V4hL
— BKT EuroCup (@EuroCup) December 30, 2025
Min. 3. 7-6. 5 puncte consecutive pentru Russell și U-BT trece pentru prima oară la conducere. De asemenea, Ceaser a marcat dunk-ul rundei a 12-a.
Min. 2. 0-4. Molinar, înlocuit rapid de Trey Woodbury, după ce l-a nemulțumit pe antrenorul gazdelor.
Min. 1. 0-2. Miletic, înlocuit de Nighael Ceaser încă din primul minut, după o greșeală în apărare. El a fost certat puternic de Mihai Silvășan.
Start de meci. Titularii gazdelor sunt Daron Russell, Iverson Molinar, Karel Guzman, Saulius Kulvietis și Dusan Miletic.
Update ora 18:35. Mitch Creek, jucătorul care a înscris 40 de puncte pentru U-BT în duelul cu Neptunas Klaipeda din runda precedentă, nu se află pe foaia de joc și nu va evolua, fiind accidentat. În schimb, Trey Woodbury a fost la încălzire și, cel mai probabil, va juca.
Cu un bilanț de 6 victorii și 5 înfrângeri, U-BT Cluj-Napoca ocupă poziția a 4-a în grupa A din EuroCup. Pe campioana României o așteaptă un program complicat în prima parte a anului următor, astfel că are nevoie să fructifice pe deplin jocurile de pe teren propriu.
Ultima adversară a ardelenilor în 2025 este Slask Wroclaw, o formație din campionatul Poloniei, pregătită de Ainars Bagatskis, fostul antrenor al lui CSO Voluntari. Pentru U-BT va fi meciul cu numărul 61 din acest an și a 24-a partidă oficială din stagiunea 2025-2026.
15-8e bilanțul alb-negrilor în actualul sezon
Silvășan nu va avea la dispoziție întreg lotul pentru confruntarea cu Slask. Jeffery Taylor a suferit o fractură de piramidă nazală în duelul cu Krka din Liga ABA, iar Trey Woodbury este incert, confruntându-se cu o problemă la spate.
Urmează meciul din EuroCup contra celor din Polonia și ne dorim foarte mult să ne revanșăm și să câștigăm acest joc. Eu cred că trebuia să batem și la ei acasă, indiferent de condițiile în care am jucat, și să avem acum o victorie în plus. Ne-am concentrat foarte mult pe această partidă și eu cred că suntem pregătiți
– Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca
Clasamentul grupei A, înaintea etapei a 12-a din EuroCup

Clasamentul grupei A din EuroCup, înaintea etapei cu numărul 12/Foto: euroleaguebasketball.net