Celta Vigo a trecut ieri de Valencia cu 4-1 și, chiar dacă
Ionuț Radu a primit primul gol în ultimele două luni, presa spaniolă l-a ridicat
în slăvi pe portarul român. Internaționalul tricolor a avut o nouă evoluție
entuziasmantă, astfel că jurnaliștii iberici consideră că parcursul foarte bun
al echipei (locul 7 în LaLiga) i se datorează goal-keeper-ului român.

Ionuț Radu, prestații impecabile în LaLiga. Foto Facebook RC Celta
Ionuț Radu a salvat 3 mingi din interiorul careului, a avut
9 recuperări, 100% pase precise în jumătatea proprie de teren, fiind notat cu
7,7 de cei de la Sofa Score, a treia cea mai mare notă a formației sale. După
344 de minute fără gol primit – a șasea cea mai bună serie a unui portar de la
Celta în campionatul Spaniei în secolul 21 – tricolorul a adunat laudele
jurnaliștilor spanioli, care nu s-au ferit de cuvinte la adresa sa.
Meritele românului, recunoscute
„Unul dintre
principalele motive pentru îmbunătățirea performanței Celtei este Ionuț Radu.
Patru meciuri fără gol încasat, două parade la penalty-uri și un sentiment de
siguranță care lipsea atât sub conducerea lui Guaita, cât și a lui Ivan Villar.
Un portar fantastic”, a scris Alvaro Ramos de la Diario AS, pe contul
său de X.
„Nu există loc de
dezbateri sau discuții. A fost cel mai bun jucător de la Celta în această primă
jumătate a sezonului. Ionuț Radu a fost cheia în acele meciuri inconsistente de
la început, s-a impus și domină atacanții adverși. E una dintre achizițiile
sezonului. Colosal”, a notat un alt ziarist iberic, Jonay Amaro.