Președintele
ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat o amplă reorganizare la vârful
structurilor de securitate, numindu-l pe Kiril Budanov șef al Cancelariei
Prezidențiale și desemnând un nou conducător al informațiilor militare.

Volodimir Zelenski şi Oleg Ivaşcenko, noul şef GUR. FOTO: szru.gov.ua
Președintele
Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri, 2 ianuarie, o schimbare majoră
în arhitectura de securitate a statului, prin numirea actualului director al
Direcției Generale de Informații a Ministerului Apărării (GUR), Kiril Budanov,
în funcția de șef al Cancelariei Prezidențiale.
În acelaşi timp, el
l-a desemnat pe Oleg Ivașcenko, până acum șef al serviciului de informații
externe, să preia conducerea serviciului de informații militare.
„M-am întâlnit cu Kiril Budanov și i-am oferit funcția de
șef al Cancelariei Președintelui Ucrainei”, a transmis Volodimir Zelenski într-un mesaj publicat pe Telegram.
Potrivit acestuia, noua conducere a Cancelariei va avea un rol esențial în
coordonarea priorităților strategice ale statului, în special în contextul
războiului.
Numirea lui Kiril Budanov
vine după demisia lui Andrii Iermak, fostul șef al Cancelariei Prezidențiale,
anunțată de președinte la sfârșitul lunii noiembrie. Retragerea acestuia a avut
loc în contextul unei anchete a autorităților anticorupție, care au efectuat
percheziții la locuința și biroul său.
Volodimir Zelenski
a subliniat, vineri, că Ucraina trebuie să rămână concentrată pe consolidarea
securității naționale, pe dezvoltarea forțelor de apărare și pe eforturile
diplomatice, iar experiența lui Kiril Budanov este considerată esențială în acest
sens la Cancelaria Prezidenţială.
Deși numirea
oficială nu a fost încă finalizată, Kiril Budanov a primit deja sarcina de a
colabora cu structurile de securitate națională și cu Consiliul de Apărare
pentru actualizarea strategiei defensive a statului, potrivit Agerpres, care
citează agenţiile internaţionale.
Parcursul lui Kiril
Budanov
În vârstă de 39 de
ani, Kiril Budanov conduce GUR din anul 2020 și este considerat una dintre cele
mai influente figuri ale aparatului de securitate ucrainean. Într-un mesaj
publicat pe Telegram, acesta a confirmat acceptarea noii funcții și i-a
mulțumit președintelui pentru încredere.
„Consider poziția de șef al Cancelariei un nou reper al
responsabilității mele față de țară. Este un privilegiu și o responsabilitate
să mă concentrez pe problemele critice ale securității strategice în aceste
momente istorice”, a declarat Kiril Budanov.
Direcția Generală
de Informații este considerată una dintre cele mai eficiente instituții ale
statului ucrainean, potrivitpresei din Ucraina.
Printre operațiunile
sale recente se numără o acțiune complexă de dezinformare, în cadrul căreia a
fost înscenată moartea lui Denis Kapustin, lider al unui grup de voluntari ruși
care luptă de partea Ucrainei. Operațiunea, desfășurată timp de peste o lună, a
avut drept scop protejarea acestuia, vizat de serviciile secrete ruse, care ar
fi pus o recompensă de aproximativ 500.000 de dolari pe capul său.
Potrivit
purtătorului de cuvânt al GUR, Kiril Budanov însuși a fost ținta a „peste zece
tentative de atentat”.
Cine este Oleg
Ivașcenko, noul șef al informațiilor militare
În ceea ce privește
conducerea GUR, Volodimir Zelenski a anunțat că această responsabilitate va fi
preluată de Oleg Ivașcenko.
„Începând de astăzi, Oleg Ivașcenko va continua să
servească statul nostru în cadrul serviciilor de informații militare, cu
misiunea de a limita potențialul militar rus”, a transmis președintele pe rețelele de socializare.
Generalul Oleg Ivașcenko
a fost numit șef al serviciului de informații externe în 2024, după nouă ani de
activitate în cadrul GUR.
Potrivit biografiei
sale oficiale, acesta a studiat la mai multe instituții militare și civile din
Ucraina și a participat direct la lupte. Presa ucraineană estimează că are 56
de ani.
Ivașcenko a primit
mai multe decorații de stat, în special pentru curajul demonstrat în primele
săptămâni ale invaziei ruse din 2022, conform unui decret prezidențial.
Considerat o figură discretă, el preia conducerea informațiilor militare
într-un moment crucial pentru securitatea Ucrainei.