Anulările de trenuri dispuse de directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, acum aproape un an, au redus drastic numărul pasagerilor feroviari.

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primele nouă luni din 2025, de 48,993 de milioane, în scădere cu 8,8%, comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus cu 9,8%, în perioada specificată, menționează Agerpres.

CITEȘTE și Elveția, lider la mobilitate feroviară. Unde se clasează România

Amintim că în ianuarie 2025 operatorul feroviar de stat a anulat 244 de trenuri, ceea ce reprezenta aproximativ un sfert din numărul curselor zilnice, așa cum am scris atunci. Bunăoară, pe relația București-Giurgiu și retur mai rămăseseră doar patru perechi de trenuri pe zi, așa că oamenii au revenit la microbuz.

Scădere și la transportul de mărfuri

În ceea ce privește transportul feroviar de mărfuri, volumul mărfurilor a înregistrat scădere cu 8,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, fiind consemnată creștere doar în transportul de tranzit, respectiv cu 53,6%. Astfel, au fost transportate 30,113 milioane de tone de mărfuri, din care 79,3% în transport național.

Ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile: cocs, produse rafinate din petrol (26%) și cărbune și lignit; țiței și gaze naturale (17,7%). În ceea ce privește parcursul mărfurilor, o pondere de 35,2% din total a fost reprezentată de diviziunea cocs, produse rafinate din petrol, iar 13% de produse agricole, din vânătoare și silvicultură, pește și alte produse din pescuit.

Indicatorii tehnico-economici de utilizare a parcului de vehicule în transportul feroviar care au înregistrat o dinamică pozitivă comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024 au fost: timpul mediu de rulaj al vagoanelor de marfă (zile) – creștere cu 15,7%; viteza medie comercială a trenurilor de marfă (km/oră) – creștere cu 1,7%; parcursul mediu zilnic al vagoanelor de pasageri (km/zi) și încărcătura medie statică a vagoanelor de marfă (tone/osie) – creștere cu 0,4%.

Evoluții negative față de aceeași perioadă a anului precedent au fost raportate la următorii indicatori: parcursul mediu zilnic al vagoanelor de marfă (km/zi) – scădere cu 16,7%; parcursul mediu zilnic al locomotivelor folosite pentru transportul mărfurilor (km/zi) (-16,6%); vagoane încărcate intrate din străinătate (mii de vagoane) – scădere de 10,8%; vagoane încărcate pe rețeaua CFR (mii de vagoane) – scădere de 6,1%; greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (tone/tren) – scădere de 3,5%; viteza medie comercială a trenurilor de pasageri (km/oră) – scădere de 1,4%.