Davide Frattesi și Cristian Chivu

Credit imagine: Getty Images

Problemele medicale l-au îndepărtat pe Frattesi tot mai mult de primul „11” al lui Chivu în acest sezon, mijlocașul de 26 de ani jucând în doar 205 minute în actuala stagiune de Serie A.

Galatasaray, formație care în ultima perioadă a investit enorm, aducându-i la Istanbul pe Osimhen sau Sane, vrea să profite de situația internaționalului italian și a venit cu o ofertă extrem de competitivă pentru Inter.Doar că inițial datele jurnaliștilor italieni indicau faptul că mijlocașul va declina propunerea, dorind să rămână într-un campionat de top al Europei. Între timp, situația s-a schimbat enorm, Gazzetta dello Sport anunțând că mijlocașul e încântat de oferta financiară a turcilor.

„Mijlocașul nerazzurrilor era conștient de interesul giganților turci de săptămâni întregi și fusese întotdeauna sceptic cu privire a transfer, dar în ultimele ore situația s-a schimbat: italianul ia în serios oferta tentantă a lui Galatasaray, după ce a aflat că la Istanbul va avea un salariu care, cu bonusuri, ar ajunge la 5 milioane de euro net pe sezon”, notează sursa citată.

Inter abia așteaptă să îl vândă pe Frattesi. Joao Cancelo, prima țintă a lui Chivu pentru această iarnă

Inter e încântată de o asemenea mutare, mai ales că vorbim de un fotbalist care nu intră în planurile lui Chivu în acest moment. Cu suma obținută pe Frattesi, formația de pe Meazza se poate întări în zonele vulnerabile, prioritară fiind aducerea unui fotbalsit de bandă dreaptă.

„Nu am primit nicio ofertă oficială, dar suntem deschiși la discuții”, a recunoscut președintele Beppe Marotta, înainte de duelul cu Bologna, de aseară, scor 3-1.

Potrivit presei italiene și a jurnaliștilor de pe Bosfor, cluburile sunt aproape să ajungă la un numitor comun. Galata oferă 5 milioane de euro acum și obligativitatea de a mai achita 30 de milioane de euro în vară, când mutarea va deveni definitivă. Inter, în schimb, are nevoie de toată suma acum, pentru a o valorifica în perioada de mercato de iarnă. Cel mai probabil se va ajunge la un consens și turcii vor fi de acord cu cerințele oficialilor nerazzurri, fiind vorba de aceeași sumă, doar că de o eșalonare diferită a tranșelor.

Primul mare transfer al lui Chivu la Inter în această iarnă ar trebui să fie Cancelo, fotbalist care evoluează în prezent la Al Hilal, dar care vrea să se întoarcă cu orice preț în fotbalul mare, pentru a nu rata lotul Portugaliei pentru Campionatul Mondial. De serviciile portughezului care s-a făcut remarcat la City se interesează și Barcelona (unde Cancelo a fost în trecut împrumutat), dar lusitanul pare că ar prefera Serie A. El a mai jucat pe Meazza în 2017-2018, când a sosit sub formă de împrumut de la Valencia.

Două interviuri excepționale pe canalele Eurosport în weekend-ul următor. Arne Slot ne povestește cum a trăit primul sezon la Liverpool, sâmbătă de la ora 18.55 pe Eurosport 1. Mikel Arteta are ambiții uriașe și ne spune cum a readus-o pe Arsenal în lupta pentru primul loc din Premier League duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 2. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist vor fi disponibile și pe HBO Max.