Mihai Popovici, tatăl campionului David Popovici și manager al Academiei de Înot Dinamo, este în centrul unui scandal care zguduie unul dintre cele mai importante cluburi sportive din România. Acuzațiile venite din interiorul clubului vizează abuzuri de putere, condiții improprii pentru sportivi, favoritisme și o presupusă folosire a funcției în interes personal.

Ca drept la replică, Mihai Popovici a avut o întâlnire cu jurnaliștii, la care au mai participat Georgeta Andrunache, vicepreședinte la clubul Dinamo, și Viorica Susanu, șef sporturi individuale.

Acuzații: echipament impus și presiuni asupra părinților

Una dintre cele mai discutate acuzații se referă la obligativitatea achiziționării de echipament sportiv marca Arena, partener comercial al lui David Popovici, de către părinții micilor înotători.

„În 2023, în ianuarie, am venit aici și erau 13 copii, aproximativ. Unii dintre acești copii aveau câteva piese de antrenament, dar nu exista o unitate stilistică. Până la urmă construiam o Academie, eram un grup, fiecare venise cu mari speranțe aici să își dezvolte cariera și era complet aiurea să nu avem echipament. Așa că am considerat prioritar asta și am început să mă gândesc la soluții.

”David era imaginea Arena, cum este și acum, în condițiile în care sunt doar trei mari jucători globali, Arena, Speedo și TYR, a fost absolut firesc să mă gândesc la ei ca prima opțiune. I-am întrebat dacă n-ar vrea să facă un parteneriat cu noi. În sensul de sponsorizare. Adică asta însemna că, pentru cei mai buni dintre sportivi și pentru staff, ar fi dat niște echipamente. Pentru ceilalți sportivi am agreat cu Arena alte prețuri decât cele oficiale și am demarat acțiunea de strângere de bani.

Ideea pe care noi voiam să o transmitem, de unitate, de grup, de performanță, de aceea am luat această decizie. Și atunci am dat un mesaj pe WhatsApp către părinți în care îi informam despre aceste lucruri. Transparent de la bun început. Achiziția nu este obligatorie. Asta era prima frază. A doua este că participarea pentru Dinamo în competiții se face în acest echipament.

Le-am explicat lucrurile astea. Le-am transmis care sunt costurile. Le-am spus că va fi o persoană pentru că am întrebat în rândul părinților cine e voluntar, exact ca la fondul clasei. S-a oferit o doamnă, doamna Aricescu, mama unui înotător.

Deci, doamna Aricescu a strâns exact ca la fondul clasei banii, a transferat-o către o fundație, în baza unui contract de sponsorizare. Deci, doamna Aricescu a fost sponsorul fundației. Asta a fost modalitatea legală pe care noi am găsit-o și care se mula perfect pe situație”, a spus Mihai Popovici, conform Gsp.ro.

Plecări în lanț de la club, inclusiv o campioană europeană!

În ultimele luni, patru antrenori importanți au plecat din cadrul Academiei Dinamo, unii dintre ei fiind urmați de sportivii lor. Printre aceștia s-a numărat și Walter Bolognani, reputat tehnician italian, care ar fi intrat în conflict direct cu Mihai Popovici. Alături de el au părăsit clubul și Andrei Ene, Oussama Rebai și Andrei Pinticanu.

Una dintre cele mai dureroase pierderi este cea a Dariei Silișteanu, campioană europeană și vicecampioană mondială de juniori, care a ales să plece de la Dinamo și să revină la Fălticeni, alături de antrenorii ei.

„Cei doi din București, Andrei Ene și Oussama Rebai, erau într-o stare conflictuală atât de puternică cu cei doi antrenori de la Fălticeni, Andrei Pinticanu și Luis Lăcătuș, încât am avut senzația că unii dintre ei vor muri. Și am avut de ales. Cei din București au plecat. Ulterior, și ultimii doi au încălcat codul de conduită morală, anumite clauze din contract, și am încheiat contractele la termen”, s-a justificat Mihai Popovici.

Salarii ridicate, dar lipsuri pentru sportivi

Nemulțumirea a fost și în jurul diferenței uriașe dintre veniturile conducerii și lipsurile resimțite de sportivi. Surse interne susțin că:

Mihai Popovici ar avea un salariu de aproximativ 35.000 lei lunar (7.000 euro);

David Popovici ar primi un salariu de 75.000 lei (15.000 euro) de la Dinamo;

Antrenorul Adrian Rădulescu ar fi plătit cu 70.000 lei lunar (aproximativ 12.000 de euro);

Alte rude ale lui Mihai Popovici ar fi angajate în structuri administrative ale clubului.

„Cum e posibil ca noi să nu avem buget pentru mâncare sau saltele curate, dar în jurul unei singure familii să graviteze sume atât de mari?”, se întreabă retoric un angajat al clubului.

„Ca oricare alt om de aici, și eu sunt plătit. Nu cred că e cineva în acest club sau în vreun alt club similar care să nu fie plătit, sunt plătit. Am niște obiective în acest contract, care sunt niște obiective pe termen lung. Ne dorim să găsim, în afară de David, cel puțin un sportiv pe care să-l calificăm în 2028 pentru Los Angeles și cel puțin un sportiv care să prindă o finală în 2032 în Australia”, a subliniat Mihai Popovici.

Cine este Mihai Popovici?

Fost specialist în marketing farmaceutic, Mihai Popovici s-a implicat activ în cariera fiului său David, în special după ascensiunea spectaculoasă din 2021. A renunțat la activitatea din mediul privat pentru a-l manageria și, ulterior, a fost numit manager al Academiei de Înot Dinamo în 2023.

Obiectivul său declarat la momentul preluării funcției a fost:

„Să învățăm 15.000 de copii să înoate în următorii 10 ani și să găsim sportivi care să ajungă în finalele olimpice din 2028 și 2032.”

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent