Impozitul auto care a intrat în vigoare la 1 Ianuarie 2026 spune, dincolo de ajustările procentuale și de tabelele oficiale, o poveste veche despre felul în care statul român continuă să privească mobilitatea.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
– articolul continuă mai jos –
Este povestea unui sistem arhaic de calcul, construit aproape exclusiv în jurul capacității cilindrice, care încearcă să țină pasul cu o industrie aflată într-o transformare profundă, dar o face stângaci și, uneori, exact pe dos.
La suprafață, mesajul pare corect. Mașinile electrice sunt încurajate: au un impozit fix de 40 de lei, indiferent de capacitatea bateriei, de putere sau de orice alt criteriu. Un automobil electric de oraș și un SUV electric de peste 500 CP sunt tratate identic. Semnalul transmis este clar: electricul este direcția dorită.
Problema apare însă exact în zona de tranziție. Acolo unde sunt mașinile hibride și plug-in hibrid – modelele prezentate constant în discursul public drept soluția realistă pentru următorii ani. În momentul în care cifrele sunt puse cap la cap, devine evident că hibridele nu sunt tratate ca soluție, ci ca problemă.
Piața reală, nu teorie
Pentru această analiză au fost utilizate două calculatoare de impozit auto, unul pentru determinarea valorilor oficiale aplicabile în 2026 și un al doilea pentru verificarea rezultatelor. Toate simulările au fost realizate pentru municipiul București, iar sumele afișate țin cont de bonificația de până la 10% acordată pentru plata integrală a impozitului până la 31 martie.
În calcule nu a fost inclusă taxa pe lux, aplicabilă autoturismelor cu o valoare de peste 75.000 de euro, pentru a izola strict impactul impozitului anual pe mijlocul de transport.
Pentru comparații au fost alese cele mai întâlnite motoare și arhitecturi de propulsie de pe străzile din România, nu cazuri exotice. Vorbim despre exact acele configurații care definesc parcul auto real: motoare de 1.0, 1.2, 1.4, 1.6, 2.0, 2.5 și 3.0 litri, inclusiv hibride și plug-in hibrid acolo unde acestea există în practică.
Contextul este esențial. România are unul dintre cele mai îmbătrânite parcuri auto din Uniunea Europeană, cu o vârstă medie de peste 15 ani. Asta înseamnă milioane de mașini vechi, încadrate în norme inferioare de poluare, într-o piață extrem de sensibilă la orice modificare fiscală.
Norme diferite, tratament identic
Un detaliu esențial, dar rar explicat public: în baza de calcul, mașinile non-Euro, Euro 1, Euro 2 și Euro 3 sunt tratate identic. Nu există nicio diferențiere între ele. Diferențierea reală începe abia de la Euro 4.
Un alt detaliu care întărește caracterul arhaic al formulei de calcul este faptul că nu se face nicio diferență între benzina, diesel sau GPL: din punct de vedere al impozitului, tipul de combustibil nu contează, deși impactul real asupra emisiilor este diferit.
Această abordare este cu atât mai greu de justificat cu cât diferențele dintre normele de poluare sunt reale și bine documentate:
An implementare
CO (g/km) Benzină/Diesel
NOx (g/km) Benzină/Diesel
Particule (g/km) Benzină/Diesel
Diferențele dintre aceste norme sunt semnificative, în special la oxizi de azot și particule. Cu toate acestea, sistemul fiscal românesc alege să le bage în aceeași categorie până la Euro 3 inclusiv.
Hibride diferite, taxate la fel
Problemele nu se opresc aici. Mașinile hibrid și mild-hibrid sunt tratate identic, fiind încadrate în aceeași categorie de calcul, fără nicio diferențiere între un sistem care poate rula electric în oraș și unul care oferă doar o asistență minimă motorului termic.
La motoarele de 1.0 și 1.2 litri, plug-in hybrid nu apare deloc în calcule, pentru că nu există o astfel de arhitectură în utilizarea reală. Excluderea nu este arbitrară, ci reflectă pur și simplu realitatea pieței.
Această abordare generează unele dintre cele mai evidente anomalii ale sistemului și lovește direct mașinile asiatice, în special cele japoneze. Producătorii japonezi folosesc frecvent motoare aspirate, cu cilindree mai mare, ca parte integrantă a arhitecturii hibride, mizând pe eficiență, fiabilitate și rulare electrică în mediul urban. În utilizarea reală, aceste modele consumă puțin și emit mai puțin CO₂ în oraș. În formula de impozitare, însă, contează aproape exclusiv cilindreea, nu modul în care energia este folosită.
Când cifrele spun altceva decât discursul
Privite în ansamblu, aceste diferențe generează anomalii greu de explicat: mașini mai vechi și mai poluante ajung să fie taxate relativ similar sau chiar mai puțin decât modele moderne, în timp ce hibridele – inclusiv cele care rulează frecvent electric – sunt scoase brutal din regimul simbolic de impozitare.
Creșterile procentuale vorbesc de la sine. Hibride care plăteau 3–4 lei ajung să achite 80, 100, 200 sau chiar peste 2.000 de lei, în funcție de cilindree. Procentual, vorbim de creșteri de peste 1.000% și chiar peste 3.000%, în timp ce diferențele dintre norme de poluare rămân, în multe cazuri, marginale.
Ce arată cifrele – impozit auto 2026 (București)
Motor 1.0 L (998 cmc) – fără PHEV
Normă de poluare
Impozit 2025
Impozit 2026
Diferență
Motor 1.2 L (1198 cmc) – fără PHEV
Normă de poluare
Impozit 2025
Impozit 2026
Diferență
Motor 1.4 L (1398 cmc)
Normă de poluare
Impozit 2025
Impozit 2026
Diferență
Motor 1.6 L (1598 cmc)
Normă de poluare
Impozit 2025
Impozit 2026
Diferență
Motor 2.0 L (1998 cmc)
Normă de poluare
Impozit 2025
Impozit 2026
Diferență
Motor 2.5 L (2496 cmc)
Normă de poluare
Impozit 2025
Impozit 2026
Diferență
Motor 3.0 L (2996 cmc)
Normă de poluare
Impozit 2025
Impozit 2026
Diferență
Concluzie
Impozitul auto din 2026 nu este un instrument de mediu, ci rezultatul unui sistem vechi, ajustat pe genunchi, care ajunge să producă tot mai multe anomalii.
Până nu vom avea un sistem de impozitare ancorat în realitatea anului 2026, care să țină cont inclusiv de modul real de exploatare – kilometri parcurși, utilizare urbană sau zone de acces diferențiate în funcție de norma de poluare –, sintagma „poluatorul plătește” rămâne lipsită de relevanță. În forma actuală, avem mai degrabă „deținătorul plătește”.