Singurul vagon bar-bistro modernizat al CFR Călători nu mai circulă pe relația Constanța-București Nord-Brașov și retur, în compunerea perechii de trenuri Intercity 536/538. El a fost mutat pe o rută mai lungă, din Capitală până în vestul țării.
Vagonul a fost introdus în compunerea perechii de trenuri Avram Iancu: IC 531, cu plecare din București Nord la ora 12:21 și sosire la Arad la 22:37 (10 ore și 16 minute), respectiv IC 522, cu plecare din Arad la ora 6:46 și sosire la București Nord la ora 16:56 (10 ore și 10 minute). O decizie inspirată, căci pe Brașov-Constanța și retur în extrasezon nu prea avea clienți.
Cum însă este un singur vagon, el nu se regăsește de fiecare dată în compunerea acestor garnituri, ci doar o zi da, una nu. De exemplu, IC 531 azi nu are vagon restaurant, dar va avea mâine. IC 522 are azi în compunere vagon bar-bistro modernizat și nu va avea mâine.
Azi ai friptură, mâine faci foamea
Putem înțelege că un singur vagon nu poate fi clonat pentru a asigura serviciul în fiecare zi pe această pereche de trenuri. Ceea ce nu este însă de înțeles este de ce CFR Călători nu introduce în garnitură, atunci când lipsește vagonul bar-bistro, un vagon de tip BR (vagon de clasa a 2-a din care jumătate este amenajat ca bar). Sigur, nu poți mânca friptură cu cartofi prăjiți, ca la bar-bistro, dar măcar ai de unde să cumperi un sandviș, o apă, un suc sau o bere.
De altfel, asigurarea serviciilor de alimentație publică este obligatorie la bordul trenurilor Intercity, conform Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 134 din 9 februarie 2022, pentru modificarea anexei nr. 2 la OMTI nr. 153/2011 (…) pentru definirea trenurilor de călători în funcție de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători. Ordin încălcat cu bună știință de directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa.
După cum a scris Club Feroviar, în Mersul Trenurilor 2025-2026, care a intrat în vigoare la data de 14 decembrie 2025, există 20 de trenuri Intercity. Majoritatea ilegale, căci nu au nici măcar un vagon BR în componența lor.
Vagoane restaurant insuficiente
Pe 15 ianuarie 2024, operatorul feroviar de stat a semnat cu Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca contractul cu titlul ”Servicii de modernizare vagon bar-bistro seria 8976 și achiziție servicii de mentenanță vagon bar-bistro modernizat”. Valoarea serviciilor de modernizare a 10 vagoane se ridică la 9,95 milioane de euro fără TVA, la care se adaugă costul mentenanței, de 6.011.775 de euro fără TVA. Primul vagon 61 53 8976 005-4 a intrat în uzina reparatoare la data de 9 ianuarie 2024.
Deci în cel mai fericit caz, până în vară, când expiră termenul din PNRR, CFR Călători va avea 10 astfel de vagoane. Insuficiente pentru a asigura serviciul de alimentație publică la bordul celor 20 de trenuri Intercity din livret.
Primul vagon a început să circule la finele lunii septembrie 2025, în compunerea perechii de trenuri Intercity 536/538 Brașov-București Nord-Constanța, așa cum am scris la vremea respectivă. Și atunci, vagonul a circulat o zi da, una nu.
Lista de prețuri la vagon bar-bistro modernizat
Pe site-ul CFR Călători, la rubrica ”Servicii la bordul trenurilor” vagonul bar-bistro modernizat figurează în continuare în compunerea perechii de trenuri IC 536/538. Nu s-a mai obosit nimeni să facă modificarea. Nu este prezentă nici lista de prețuri de la vagonul bar-bistro, ci doar cea de la vagoanele BR.
Vestea bună este că prețurile au rămas neschimbate și la BR, și la bar-bistro. O omletă cu cașcaval/cu ciuperci și cașcaval/cu șuncă și cașcaval costă 14 lei. O ceafă de porc cu garnitură de cartofi natur și salată de gogoșari murați/cartofi prăjiți și salată de sfeclă roșie cu hrean costă 44 de lei, o porție de cârnați oltenești cu garnitură de cartofi natur și salată de sfeclă roșie cu hrean/cartofi prăjiți și salată de castraveți și gogoșari murați costă 39 de lei, iar o porție de cașcaval pane cu garnitură de cartofi prăjiți și salată de ardei capia copți – 38 de lei. Lista completă de prețuri o puteți consulta în fotografia alăturată.
Călătorii internaționale cu mâncare din traistă
Trenurile internaționale operate de CFR Călători nu mai au în compunere vagoane restaurant sau bar, așa că pasagerii trebuie să vine cu mâncarea și băutura în traistă. Perechile de trenuri IR 72/73 Traianus, 78/79 Muntenia, care circulă pe relația București Nord-Budapesta și retur, nu au servicii de alimentație publică.
Nu are nici IR 346/347 Dacia, București Nord-Wien Westbahnhof. Atunci când în compunerea acestui tren era un vagon restaurant (până la Arad), el era plin de clienți. Acum patru ani, restaurantul a fost scos și înlocuit cu un vagon de tip BR. Între timp a fost eliminat și acesta.