
1 Octombrie 2025, 18:12
Redacţia PiataAuto.md
Presa germană e tot mai cuprinsă de o constatare pe care o face cu uimire, despre Dacia Bigster, şi anume că ea costă mult mai puţin, cu aproximativ 12.000 euro mai puţin, decât VW Tiguan. Şi aparent nu e la o distanţă atât de mare în ceea ce oferă. Acum mai bine de o lună, scriam despre un prim jurnalist german care făcuse această comparaţie când testa un Bigster Hybrid 155. Iar acum şi germanii de la carwow se declară la fel de uimiţi şi au încercat să vadă ce neajunsuri are modelul românesc, dacă tot costă mult mai puţin decât Tiguanul german.
Primul neajuns pe care-l menţionează Daniel, jurnalistul german, e capacitatea de tractare mult prea mică a lui Bigster. E de parcă maşina ar fi fost proiectată şi era gata de producţie, dar în ultimul moment s-a găsit un şef să-i strice un pic reţeta, spune acesta.
Versiunea hibridă poate tracta doar 1.000 kg, în timp ce cea mild hibridă poate tracta 1.500 kg. E o greutate mică pentru uzanţele din Germania, aşa că jurnalistul le recomandă celor interesaţi să fie atenţi la asta, dacă asemenea cifre mici li se potrivesc. Hyundai Tucson poate tracta 1.650 kg, iar acel Tiguan mult mai scump poate tracta 2.300 kg.
Neajunsul cu numărul doi e sistemul multe, unde jurnalistul spune că navigaţia nativă e lentă şi e salvată doar de Apple CarPlay. Imaginea de pe camera de marşarier apare uneori cu întârziere, alteori se blochează şi poţi fi indus în eroare în manevrarea maşinii.
De asemenea, germanul spune că şi calitatea imaginii e foarte proastă. Maşinile chinezeşti mai ieftine au deja camere şi imagine mai bune, mai spune acesta.
O altă critică, un pic mai superficială, ţine de oglinda din dreapta, care nu coboară automatizat la momentul cuplării marşarierului. Jurnalistul german spune că la o maşină de preţul lui Bigster, ar fi firesc să existe o asemenea funcţie.
O altă critică ţine de faptul că Dacia Bigster permite reglarea acţionată electric a scaunului şoferului pe înălţime şi în unghiul banchetei, dar culisarea acestui se face mecanic. Ei bine, aici îi putem spune că noi am avut un Mercedes C-Class W205 care era exact aşa, cu reglaj electric parţial şi cu culisare mecanică.
De asemenea, germanul mai spune că spaţiul de depozitare din portierele spate e prea mic, iar scaunul din mijloc culcat în rol de cotieră creează un gol prea mare din portbagaj spre maşină, care poate lăsa obiectele de acolo să ajungă în zona pasagerilor.
Un alt neajuns e calificativul de siguranţă de la Euro NCAP pentru Bigster, de doar 3 stele. Germanii spun că din tot grupul de 15 maşini testate odată cu Duster, ea a luat cel mai slab punctaj.
Jurnalistul german a criticat puternic şi sistemul hibrid al lui Dacia Bigster, spunând că interacţiunea motorului cu combustie şi a propulsiei electrice se simte ca un jazz band în care tocmai a venit un artist nou.
Totuşi, presa germană are şi multe cuvinte de laudă pentru Duster. Iar primul dintre ele e preţul pentru versiunea Hybrid 155, care costă de la 30.790 euro în Germania.
Germanii spune că spaţiul interior e impresionant, chiar dacă nivelul de confort nu e tocmai unul superlativ. Portbagajul, spaţiul pentru pasageri sunt foarte generoase. De asemenea, Daniel a remarcat că acum mânerele la Dacia nu scârţâie, spre deosebire de Audi, unde aceste mânere au ajuns să scotă sunete bizare. Acelaşi lucru e valabil şi la tunelul central.
Portbagajul e acoperit cu material textil, spre deosebire de modele Toyota sau Suzuki, care vine cu plastic gol. Germanul şi-a amintit şi de Ford Bronco drept comparaţie, unde Dacia învinge.
Greutatea redusă a maşinii e lăudată, ea fiind de doar 1.487 kg pentru versiunea hibridă. Asta face motorul să pară dinamic şi să fie şi eficient în consum.
Manevrabilitatea maşinii e lăudată, dar izolarea fonică la viteze de autostradă e criticată ca fiind foarte redusă, Dacia fiind gălăgioasă.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită din comenzile player-ului sau dublaj automat în engleză.
0
739

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

