Antena Group a plătit circa 15 milioane de euro pentru transmiterea
Cupei Mondiale de fotbal din această vară, însă, cum multe partide sunt programate
noaptea, șansele să-și recupereze banii din reclame publicitare tind spre zero.
Astfel că a ofertat TVR pentru a-i ceda o parte din meciuri, în schimbul a 5
milioane de euro, însă a bătut la ușa greșită.

TVR e în prag de colaps și nu are ochi pentru Cupa Mondială. Foto TVR
Televiziunea Română, prin vocea directoarei generale Adriana
Săftoiu, a anunțat clar că nu se pune problema achitării unei asemenea sume
pentru preluarea meciurilor de la Cupa Mondială 2026, pentru că nu are buget, dar
și pentru că care o infrastructură tehnică învechită.
„A fost o discuție,
până în Crăciun, între 15-20 decembrie, dacă-mi amintesc bine, la solicitarea
celor de la Antena 1. Au vorbit cu cei de la redacția Sport. Au venit cu o
propunere, dar din câte am înțeles de la colegii mei, nu e fezabilă. Din
punctul meu de vedere, TVR este un muzeu tehnologic. Din păcate”, a declarat
Adriana Săftoiu pentru golazo.ro.
TVR, în pragul unui blackout
Director general al TVR, numită în urmă cu două luni, nu s-a
sfiit să spună lucrurilor pe nume. Deși TVR a beneficiat de 90 de milioane de
euro în 2025, investițiile în infrastructură au fost neglijate, iar aproape 80% din bugetul actual este consumat de salarii și ore
suplimentare. „Totul e pe cârpeală. Credeți-mă,
mi s-a prezentat situația de așa manieră încât s-a pus problema să avem un
blackout, pentru că nu face față sistemul!
Deci între asta și cumpărarea unei
competiții, chiar și în care joacă România, am de ales. În mod real, starea
televiziunii din punctul de vedere al tehnicii este de Ev Mediu. De 15 ani în
această instituție nu s-a mai investit deloc în mod real”, a concluzionat Adriana
Săftoiu pentru sursa citată.