După ce un ”Dorel” a tăiat cablurile de semnalizare, circulația feroviară se desfășoară  miercuri seara cu dificultate între Periș și Buftea.

UPDATE. La ora 21:10, firul 1 pe direcția Buftea-Periș a fost remediat, iar circulația trenurilor pe acest fir a fost reluată în condiții normale. Apoi, la ora 22:10, și firul 2 a fost complet remediat. În prezent, circulația trenurilor se desfășoară în condiții de siguranță pe ambele fire.

UPDATE. Polițistul Marian Godină este într-un tren afectat și a postat pe pagina sa de Facebook: ”Mă aflu acum într-un tren care ar fi trebuit să ajungă la București la 20.04. Doar că suntem în gara din Ploiești de aproximativ o oră și nimeni nu ne zice absolut nimic. S-o fi rupt calea ferată, o fi căzut un pod, nu știe nimeni nimic. Nenea ăla de ne-a controlat biletele, în loc să vină să spună ce s-a întâmplat, e de negăsit. Oare cu banii ăia pe care i-am plătit pentru un serviciu de care nu am parte ce se întâmplă”.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, în data de 7 ianuarie 2026, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, pe secția de circulație Periș – Buftea, la kilometrul feroviar 22+110, s-a produs un incident tehnic în zona lucrărilor desfășurate de o societate terță. În cursul executării lucrărilor, o societate comercială a secționat accidental cablurile de semnalizare.

Ca urmare a acestui incident, circulația feroviară pe secția Periș – Buftea se desfășoară la cale liberă. Trenurile de călători pot înregistra întârzieri față de graficul normal de circulație.

”Personalul de specialitate al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA intervine pentru remedierea situației și pentru restabilirea funcționării instalațiilor afectate. Intervențiile sunt în desfășurare, iar circulația se menține în condiții de siguranță”, a transmis administratorul infrastructurii feroviare din România.