Vineri, 09 Ianuarie 2026, ora 23:10

288 citiri

Google va activa o funcție nouă și surprinzător de personală în aplicația Phone by Google, aplicația de apelare implicită de pe Android. Se numește My Calling Card și schimbă un detaliu important, mai exact modul în care apare apelul tău pe ecranul persoanei pe care o suni.

Până acum, Google a permis personalizarea așa-numitelor Calling Cards doar local, adică felul în care vezi tu apelurile primite de la contactele salvate în agenda ta. Noua opțiune merge un pas mai departe. Cu My Calling Card, îți poți alege imaginea de fundal, numele afișat și chiar fontul, iar toate acestea vor fi vizibile direct pe telefonul celui pe care îl apelezi, chiar înainte ca apelul să fie preluat.

Funcția este inspirată din iOS

Ideea este foarte apropiată de ce a făcut deja Apple pe iOS, prin funcția Contact Posters. Practic, apelul nu mai apare ca un simplu număr sau un nume standard, ci ca o mică „carte de vizită” vizuală, care te ajută să fii recunoscut mai ușor și să pari mai familiar. Funcția va fi utilă nu doar între prieteni sau familie, ci și pentru firme care sună clienți pe Android și vor să afișeze clar cine sunt.

În acest moment, My Calling Card este disponibilă doar într-o versiune beta a aplicației Phone by Google, mai exact build-ul 204.0.852029473-publicbeta-pixel, și doar pe telefoanele Pixel. Totuși, având în vedere că aplicația Phone vine preinstalată pe milioane de dispozitive Android, sunt șanse mari ca Google să extindă rapid funcția și către versiunea stabilă, printr-un update obișnuit din Play Store.

apartamente de vanzare bucuresti 3 camere

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent