• Supercupa Spaniei: Barcelona – Real Madrid, duminică, 21:00, DGS 1

  • Serie A: Fiorentina – Milan, duminică, 16:00, DGS 1

Echipa de pe Olimpico a făcut în acest weekend prima ofertă oficială, un împrumut cu opțiune de cumpărare definitivă, însă a fost refuzată de Tottenham, deoarece suma a fost prea mică, dar și pentru că englezii vor obligativitate, nu opțiune.

Diferență de cinci milioane de euro în negocierile pentru transferul lui Radu Drăgușin: de la 15 la 20

După ce la miezul nopții Tuttomercatoweb a anunțat că oferta a fost refuzată, cei de la Passione Roma TV au dezvăluit pe Twitter și cifrele din afacerea propusă. 

Concret, AS Roma a oferit o opțiune de transfer definitiv în valoare de 15 milioane de euro. Înainte de negocieri, cei de la Tottenham sperau la 25 de milioane, însă au mai renunțat la pretențiile financiare și au transmis că vor 20 de milioane de euro, însă suma să fie obligatorie, nu opțională.

Sursa citată a mai menționat că cei de la AS Roma au decis să continue negocierile, așa că cel mai probabil se va ajunge la o cale de mijloc.

În orice caz, Tottenham ar pierde bani cu Drăgușin. Fundașul central a fost cumpărat cu 25 de milioane de euro de la Genoa, plus cinci milioane bonusuri, sumă care l-a făcut cel mai scump fotbalist român din istorie.

Pe site-ul de specialitate Transfermarkt, „Dragonul” este cotat la 22 de milioane de euro.

Alte echipe interesate de transferul lui Drăgușin sunt Fiorentina, Napoli, Inter, Juventus, Crystal Palace, Wolves, Nottingham Forest și RB Leipzig.

Radu Drăgușin s-a logodit recent cu Ioana StanGalerie Foto

Etichete: transfer , tottenham , as roma , mercato , radu dragusin

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din