-
Supercupa Spaniei: Barcelona – Real Madrid, duminică, 21:00, DGS 1
-
Serie A: Fiorentina – Milan, duminică, 16:00, DGS 1
Internaționalul român a marcat un gol și a oferit un assist în primul meci al campioanei Olandei din anul 2026.
După acest meci, Marcel Brands, directorul sportiv al lui PSV, a vorbit despre situația antrenorului Peter Bosz (62 de ani), cel care își termină contractul la finalul acestui sezon.
Marcel Brands, directorul sportiv al lui PSV: ”I-am trimis oferta noastră finală lui Peter Bosz”
Directorul sportiv al lui PSV a dezvăluit că a discutat deja cu Peter Bosz în privința prelungirii contractului și că tehnicianul are ”pe masă” oferta din partea clubului.
Oficialul lui PSV a spus că așteaptă răspunsul lui Peter Bosz în privința noului angajament propus de club.
„Între Crăciun și Anul Nou, am fost în Curaçao, iar Peter Bosz a fost și el prezent și am discutat. Ulterior, eu și directorul tehnic Earnest Stewart am avut o conversație pozitivă cu agentul său. Joi (n.r. 15 ianuarie), am trimis oferta noastră finală, iar acum așteptăm răspunsul.
Mingea este acum în terenul lui Peter și al agentului său. Le-am spus încă de anul trecut că noi ne dorim să continuăm colaborarea.
Negocierile nu au legătură cu partea financiară. Nu e vorba de 10.000 de euro în plus sau ceva de acest tip. Nici nu trebuie să forțăm, însă trebuie să știm dacă vom continua împreună. În caz contrar, va trebui să căutăm alte variante.
Dacă va prelungi, va rămâne încă doi ani la PSV. Faptul că durează atât de mult decizia lui nu are vreo legătură cu naționala Olandei”, a spus Marcel Brands, citat Voetbal Primeur.
Peter Bosz este antrenorul lui PSV din iulie 2023 și a reușit să câștige patru trofee la această echipă: două titluri în Olanda și două Supercupe ale Olandei.
PSV este pe primul loc al ierarhiei și în acest sezon, cu 49 de puncte acumulate după 18 etape, la mare distanță de ocupanta locului secund (Feyenoord, cu 35 de puncte).
Clasament Olanda
Clasament Olanda / Foto: flashscore.ro VIDEO Rezumat PSV – Atletico Madrid, scor 2-3. Dennis Man a fost rezervă
Etichete: olanda , psv , peter bosz , dennis man , man , excelsior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din