Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Cîrstea, care reuşise să intre pe tabloul principal, după victorii în calificări contra norvegiencei Ulrikke Eikeri şi a uzbecei Kamila Rakhimova, urma să joace în primul tur contra ucrainencei Dayana Yastremska.Ieri, în partida cu Rakhimova, veterana noastră a trecut prin mari emoţii, în finalul setului întâi. La 6-5 pentru adversară, în primul set, Sori a salvat două mingi de set, înainte de a cădea destul de rău. Românca a cerut imediat timeout medical și intervenția fizioterapeutului, dar, din fericire, nu a fost vorba de nimic grav.
Sori a revenit, și-a păstrat calmul și și-a adjudecat prima manșă la tie-break. A fost o lovitură grea pentru moralul oponentei, care în setul secund și-a cedat serviciul din start, sportiva noastră obținând calificarea pe tabloul principal cu un succes „scurt”, 7-6, 6-3, după o partidă de o oră și 57 de minute.
Sorana Cîrstea a decis să se retragă de la Adelaide. Cea mai bună decizie, în perspectiva Australian Open
Totuși, se pare că durerile au persistat după meci şi, cu doar o săptămână înainte de startul Australian Open, Cîrstea a luat decizia de a nu forţa şi de a se recupera complet pentru „openul vesel”. De-a lungul timpului, sportiva noastră, care e la ultimul sezon din carieră, a ajuns de două ori în optimi la Melbourne şi vrea cu siguranţă să lase o impresie frumoasă la ultima sa apariţie la AO. Din acest punct de vedere, decizia de a se retrage de la Adelaide pare cea mai înţeleaptă.
De pe tabloul principal de la Adelaide s-au mai retras americanca Jessica Pegula şi ucraineanca Marta Kostyuk, cele două şi Sori fiind înlocuite de cehoaicele Marie Bouzkova, Katerina Siniakova şi de austriaca Anastasia Potapova. De remarcat că ultimele două fuseseră învinse în ultimul tur al calificărilor de Gabriela Ruse, respectiv Jaqueline Cristian.
Odată cu retragerea Soranei Cîrstea de la competiţia australiană, România a mai rămas cu o singură jucătoare pe tablou: cel mai bine clasată sportivă a noastră, Jaqueline Cristian, a trecut azi de Alexandrova, după un meci superb, şi va juca în optimi cu Daria Kasatkina.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie – 1 februarie.