La 45 de ani, Cristi Chivu devine un nume tot mai greu în
fotbalul mondial. Rezultatele bune obținute la cârma marelui Inter Milano au
atras privirile celui mai cunoscut și respectat ziar sportiv din lume,
L’Equipe. Francezii i-au dedicat un amplu articol românului, considerat ”responsabil”
pentru faptul că Inter nu s-a prăbușit după 0-5 cu PSG în finala Ligii
Campionilor, ci s-a unit în jurul fostului tricolor.

Sub titlul „Cum a
readus-o Cristian Chivu pe linia de plutire pe Inter Milano după înfrângerea cu
PSG în finala Ligii Campionilor”, jurnaliștii francezi pun accent pe impactul
pozitiv al tehnicianului român asupra echipei: „Condusă de un antrenor aproape debutant, care iese în evidență printre
omologii săi, Cristian Chivu, Inter Milano a reușit să se redreseze după
înfrângerea din finala Ligii Campionilor contra lui PSG. Aceeași sală de
conferințe a găzduit două atmosfere complet diferite: seriozitatea lui Simone
Inzaghi și sociabilitatea succesorului său, Chivu.
Comunicarea, atuul lui
Cristi Chivu
Dintre toate
calitățile pe care se presupune că trebuie să le aibă un antrenor de top,
tehnicianul român, aflat de mai puțin de un an la nivel profesionist, a reușit
deja să bifeze una esențială: o comunicare ușoară. Poate tocmai acest lucru
le-a fost necesar jucătorilor lui Inter pentru a se reface atât de rapid după
umilința suferită în finala Ligii Campionilor de anul trecut, pierdută în fața
lui PSG”, au notat cei de la L’Equipe.
Francezii au continuat: „El
a fost numit în grabă la începutul lunii iunie, după ce Inzaghi a părăsit
clubul. În CV-ul său figura doar o misiune de salvare, abia dusă la bun sfârșit
la Parma, și șase ani petrecuți la conducerea echipelor de juniori ale lui
Inter. Mondialul Cluburilor (eliminare în optimile de finală) și începutul de
sezon în Serie A (o victorie și două înfrângeri în primele trei etape) au fost
suficiente pentru acomodare.
A menținut pe Inter la nivelul din anul precedent
La jumătatea
sezonului, debutantul conduce campionatul, cu un ritm identic cu cel al lui
Inter din sezonul trecut. Mai mult, se
află în fața unor antrenori extrem de experimentați: Antonio Conte la Napoli,
Massimiliano Allegri la AC Milan, Gian Piero Gasperini la AS Roma și Luciano
Spalletti la Juventus, care au câștigat împreună 12 titluri”, au mai notat
francezii.
L’Equipe apreciază faptul că Cristi Chivu a ales doar să
ajusteze ce a găsit la formația milaneză: „Zece
dintre cei unsprezece titulari din finala de la Munchen se regăsesc încă în
lot. Spre deosebire de Inzaghi, care tindea să-și suprasolicite jucătorii de
bază, Chivu a operat câteva schimbări de ștafetă”. În plus, românul a ales
să lucreze foarte mult pe partea de încredere individuală: „Acolo unde predecesorul său încerca să perfecționeze la maximum
mecanismele colective, românul lucrează mai mult pe individualități, ceea ce a
permis eliminarea ultimelor frustrări provenite de la gestionarea anterioară”.