Prețul gazului la București este cu 20% mai mare decât la Viena, în condițiile în care Austria nu are resurse de gaze și nici producție semnificativă, iar noi avem și resurse și 80% din consumul anual asigurat din producția internă.
Prețul gazului la hub-ul Baumgarten, din Viena, este de 34 euro/MWh, potrivit Market Data – CEGH. La București este 41 euro (206 lei), arată datele de la BRM – Bursa Romana de Mărfuri.
Explicații există pentru această aparentă „anomalie”, iar acestea arată că nu doar resursa primară contează, cât mai ales să fii la confluența și la locul de tranzacționare al acestor resurse.
În primul rând, bursa de la Baumgarten este un hub matur, unde se întâlnesc fluxuri masive de gaze din Norvegia, Rusia (în scădere), dar și LNG (gaz lichefiat) din porturile europene. Volumul uriaș de tranzacții permite o reglare rapidă a prețului, iar concurența între vânzători pune presiune pe preț.
În schimb, bursa din București este mult mai mică și mai puțin lichidă. Atunci când marii furnizori români au nevoie urgentă de cantități suplimentare, oferta limitată de pe piața „spot” (cu livrare imediată) duce rapid la o explozie a prețurilor, deoarece nu există suficienți vânzători care să concureze.
– articolul continuă mai jos –
În al doilea rând, în România prețul pentru consumatorii casnici este plafonat până la 31 martie 2026, ceea a făcut ca furnizorii să nu caute cele mai mici prețuri pe termen lung, fiind siguri că statul le va deconta diferența. Astfel, piața s-a contractat semnificativ la tranzacțiile pe termen scurt, mult mai volatile și mai scumpe, în timp ce la Baumgarten se tranzacționează volume mari. Se vede imediat în listarea tranzacțiilor că, la noi, se scot la licitație cantități de câteva sute de MW, cel mult mii, în timp ce, la Viena, contractele sunt pe zeci de mii de MW.
Apoi, vorbim de specificitatea pieței locale în geografia regională. Deși suntem interconectați cu vecinii, capacitatea conductelor dintre România și restul Europei este încă limitată față de nevoile de echilibrare rapidă. Dacă în Europa de Vest gazul mai ieftin poate inunda, la cerere, imediat piața, el nu poate ajunge instantaneu și în volume suficiente la București. La noi, cererea locală dictează prețul mai mult decât tendințele globale.
Mai avem și situația României de „furnizor de siguranță” pentru Republica Moldova și Ucraina. Cererea suplimentară venită din aceste zone pune presiune pe stocurile noastre, urcând prețul la București peste nivelul de referință austriac, care este alimentat din mai multe direcții.
Practic, la noi este mai scump ca la Viena nu din cauza inexistenței resursei primare, ci din lipsa multiplelor surse de aprovizionare, a infrastructurii de transport insuficient dezvoltate și a faptului că ținem Moldova pe gaz, vecinii bazându-se în exclusivitate pe noi pentru asigurarea gazului – RM nu are producție proprie de gaze și nici depozite subterane, iar infrastructura lor de trasnport este administrată de Transgaz.