Miercuri, 14 Ianuarie 2026, ora 22:13

1036 citiri

S-a încheiat prima semifinală de la Cupa Africii. Vedetele Egiptului, trimise acasă

Egipt, eliminată în semifinale FOTO X @trtspor

Echipa naţională a Senegalului s-a calificat miercuri seara în finala Cupei Africii pe Naţiuni, după ce a învins în semifinale, la Tanger, selecţionata Egiptului, scor 1-0.

La Tanger, pe Stade Ibn-Batouta, prima repriză a fost una ternă, fără ocazii importante de gol, dar importantă pentru senegalezi, care şi-au pierdut căpitanul, pe Kalidou Koulibaly, accidentat şi înlocuit în minutul 23, de Mamadou Sarr.

Koulibaly (34 de ani), care are probleme musculare, va pierde, cel mai probabil, finala competiţiei. În minutul 42 Habib Diarra a primit un cartonaş galben şi nu va putea juca, nici el, în finală pentru Senegal.

Leii din Teranga au lovit decisiv în minutul 78, prin Sadio Mane, care a înscris golul calificării senegaleze în finala de duminică. În schimb, vedetele Egiptului, Mo Slah de la Liverpool și Marmoush de la Manchester City, se vor întoarce acasă.

Echipa lui Pape Thiaw aşteaptă acum desemnarea celei de-a doua finaliste, după semifinala dintre Nigeria şi ţara gazdă, Maroc.

Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent