Bucătarul-șef al unui restaurant galez cu două stele Michelin susține că acesta are „cele mai înalte standarde din lume”, în ciuda faptului că s-a ales cu o singură stea la o inspecție privind igiena. Restaurantul a obținut un punctaj de unu din cinci în urma vizitei efectuate de oficialii Agenției pentru Standarde Alimentare, pe 5 noiembrie, care au remarcat că locația are nevoie de „îmbunătățiri majore”, scrie The Guardian.

Restaurantul situat lângă Machynlleth, la marginea sudică a parcului național Eryri, a fost lăudat drept unul dintre cele mai bune din lume. Deschis în 2013, a obținut prima stea Michelin un an mai târziu. A primit încă una în 2022, devenind primul local din Țara Galilor care a câștigat două stele. Prețurile încep de la 468 de lire sterline de persoană.

Localul a fost însă verificat de către oficialii Agenției pentru Standarde Alimentare, care n-au avut cuvinte de laudă atunci când s-a pus problema igienei și i-au acordat o singură stea la acest capitol.

Chef-ul Gareth Ward a declarat miercuri pentru BBC că nu este „jenat” de acest rating, care, potrivit lui, se datorează preocupărilor inspectorilor cu privire la utilizarea ingredientelor crude.

„Cumpăr pește de calitate sashimi din Japonia și ei mă întreabă: «Păi, noi nu cunoaștem apa, așa că de unde știm că este de calitate sashimi?».

„Ei bine, este de calitate sashimi, acest produs se consumă crud în toată lumea și doar pentru că regulile noastre nu se potrivesc cu regulile lor, ei pun la îndoială acest lucru… Am o cameră de sare pentru maturarea peștelui, dar evident că lor nu le place ideea de maturare. Nu mi-e rușine deloc, dar sunt dezamăgit. Nu stau aici gândindu-mă: „Doamne, ce rușine, am făcut ceva greșit”, pentru că nu am făcut nimic greșit. Ceea ce am făcut este doar diferit”, s-a revoltat Ward.

„Uneori îți scapă ceva”

Fost concurent la MasterChef: The Professionals, profesionistul a spus că localul angajează o companie specializată în conformitate pentru a se ocupa de siguranța alimentară și are un congelator de 50.000 de lire sterline capabil să atingă temperaturi de minus 80 de grade Celsius.

După inspecție, peștele restaurantului a fost trimis pentru teste de laborator independente, care nu au găsit nicio problemă.

Ward a recunoscut că ofițerii de siguranță alimentară „nu au greșit 100%” și, de atunci, a instalat o stație suplimentară de spălare a mâinilor în zona de preparare a peștelui. El a mai spus că problemele legate de documentație au contribuit la scorul slab primit de restaurant.

„O parte dintre documentele noastre nu erau în regulă, iar asta este vina noastră”, a spus el. „Uneori îți scapă ceva, alteori scrii greșit sau uiți… Aș avea nevoie de un angajat cu normă întreagă care să se ocupe de documentație, pentru ca totul să fie perfect de fiecare dată”, a spus bucătarul-șef.

În Țara Galilor și Irlanda de Nord, toate unitățile alimentare sunt obligate prin lege să afișeze evaluarea igienică într-un loc vizibil.

Într-o declarație, un purtător de cuvânt al Ynyshir a afirmat că firma a solicitat o nouă inspecție, dar nu a fost stabilită încă o dată pentru efectuarea acesteia.

Editor : C.A.