Emil Grădinescu, unul dintre cei mai cunoscuți comentatori
sportivi din România, a intrat ieri în atenția Consiliului Național al
Audiovizualului. Dacă în trecut instituția primea reclamați la adresa omului de
sport pentru că nu se sfia să spună la televizor Steaua în loc de FCSB, de
această dată, el a fost acuzat că a făcut reclamă unui serial de pe Netflix.

Emil Grădinescu, unul dintre cei mai apreciați comentatori sportivi. Foto Facebook

Emil Grădinescu, unul dintre cei mai apreciați comentatori sportivi. Foto Facebook

Momentul care l-a deranjat pe telespectator s-a petrecut în
timpul partidei amicale dintre România și Republica Moldova, disputată pe 9
octombrie 2025. Comentatorul de la Prima Sport a fost reclamat la CNA pentru că
i-a îndemnat pe urmăritorii meciului să se uite la serialului „Plaha”, difuzat
de Netflix, pentru a înțelege mai bine situația Moldovei din ultimii 35 de ani.

„Doar am râs și am
trecut mai departe. Cel care trimisese sesizarea invoca faptul că Emil
Grădinescu făcuse reclamă unui produs. De fapt, în spate erau probabil alte
frustrări. Nu era nimic de dezbătut pe subiect, așa că ne-am amuzat și am
trecut peste”, a declarat Mihai Toma, membru CNA, pentru golazo.ro.
Acesta a mai explicat că nu se poate desemna o singură persoană care să trieze
reclamațiile, pentru că ar fi dovadă de subiectivism, astfel că toate cazurile
trebuie să fie discutate de toți membrii consiliului .