România și Portugalia s-au calificat la Europeanul de
handbal din aceeași grupă, lusitanii de pe primul loc, iar tricolorii din
postura de cel mai bun loc 3. Cele două formații s-au întâlnit în această seară în debutul Euro
2026 și, dacă în faza preliminariilor jucătorii noștri reușiseră o victorie
mare, de data aceasta nu au mișcat în fața adversarilor, pierzând cu 40-34.

România, învinsă fără drept de apel de Portugalia la Euro 2026. Foto Facebook ANS
Naționala condusă de George Buricea a început bine partida,
conducând cu 4-2, însă handbalul modern prestat de portughezi a început să-și
arate roadele. Lusitanii au reușit 6 goluri consecutive, au scris 8-4 pe
tabelă, moment din care nu s-a mai pus problema câștigătoarei. Adversarii s-au
distanțat chiar și la 9 goluri, pentru ca la pauză să intre în avantaj net:
23-15.
Tresăriri la reluare și pe final de partidă
La reluare, tricolorii au avut o mică tresărire de orgoliu,
venind la 24-19, dar semifinalista Mondialelor de anul trecut a refăcut repede
ecartul de 7-8 goluri. Încă un zvâc pe final al elevilor lui Buricea a apropiat
România la 38-34, cu un minut înainte de final, pentru ca până la sfârșit lusitanii
să învingă cu 40-34, un scor care nu reflectă diferența clară din teren.
Golurile echipei antrenate de George Buricea au fost marcate
de Daniel Stanciuc 8, Andrei Buzle 6, Denis Vereș 4, Andras Szasz 4, Călin Dedu
3, Ionuț Nistor-Ioniță 2, Cristan Ghiță 2, Dan Racoțea 2, Sorin Grigore 1,
Ștefan Cumpănici 1, Ionuț Stănescu 1.
În următoarea partidă de la Euro 2026, handbaliștii noștri par condamnați la
o nouă înfrângere, urmând să întâlnească cea mai bună națională lumii în handbalul masculin, Danemarca (duminică, de la ora 21.30,
ora României). Marți (ora 19.00), tricolorii vor juca ultimul meci din grupa B,
contra Macedonia de Nord.
.