Articol de Eduard Apostol – Publicat joi, 02 octombrie 2025, 15:35 / Actualizat joi, 02 octombrie 2025 15:38

Rakow – Universitatea Craiova din prima etapă Conference League este diseară de la ora 22:00 la Sosnowiec. Duelul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro. și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

CS Universitatea Craiova are parte de un debut dificil în grupa XXL a Conference League. Va întâlni la Sosnowiec pe Raków Częstochowa, formația românului Bogdan Racovițan. Meciul este diseară de la ora 22:00, iar trupa lui Mirel Rădoi va fi susținută din tribune de câteva sute de fani ai oltenilor.

Dacă juveții conduc Superliga după 11 etape, Raków Częstochowa este abia pe locul 11 în Ekstraklasa după 9 runde.

UPDATE. 15:10: Universitatea Craiova joacă în echipamentul alb-albastru

Juveții vor evolua diseară în alb-albastru, au confirmat reprezentanții grupării. Universitatea Craiova va evolua și împotriva unui internațional român, Bogdan Racovițan, 25 de ani, fundașul central ce poate fi titular diseară.

Rakow - Universitatea Craiova, debut tare în grupa Conference League. Echipele probabile + Detalii de ultimă oră din Polonia

Mirel Rădoi, antrenorul celor de la Universitatea Craiova, foto: Ionuț Iordache / GSP

„Punctul de întâlnire al alb-albaștrilor este în apropierea arenei: Środula Park, 41-219 Sosnowiec (50,28776° N, 19,17147° E). Porțile stadionului ArcelorMittal Park se deschid la ora 19:00”, se arată în comunicatul Craiovei.

UPDATE. 14:30: Vor fi peste 100 de fani ai Craiovei la meciul din Polonia

Conform informațiilor GSP.ro, oficialii Craiovei au anunțat că vor fi „100-150 de fani ai Universității” la partida de diseară de la Sosnowiec. Raków Czestochowa va fi susținută de aproximativ 7.000 de suporteri la meciul cu românii.

Rakow - Universitatea Craiova, debut tare în grupa Conference League. Echipele probabile + Detalii de ultimă oră din Polonia

Foto: Facebook

După jocul din Polonia, alb-albaștrii nu revin în Bănie, ci merg direct în Capitală, pentru etapa de duminică de pe Arena Națională cu FCSB.

Echipele probabile la Rakow – Universitatea Craiova

Rakow (3-4-2-1): Trelowski – Tudor, Racovițan, Svarnas – Adriano, Barath, Bulat, Ameyaw – Pienko, Lopez – Brunes
Rezerve: Zich, Struski, Seck, Rondic, Mircetic, Repka, Makuch, Konstantoupoulos, Madrzyk
Absenți: Arsenic, Kochergin, Otieno (accidentați)
Antrenor Marek Papszun

CSU Craiova (3-5-2): Isenko – Rus, Screciu, Badelj – Mora, Teles, T. Băluță, Cicâldău, Bancu – Baiaram, Al-Hamlawi
Rezerve: S. Lung jr, Houri, Al. Crețu, Mekvanshvili, Etim, Nsimba, L. Băsceanu, Mogos, Matei
Absent: Romanchuk (accidentat), M. Rădulescu (fără drept de joc)
Antrenor Mirel Rădoi

Stadion Sosnowiec
Arbitru Ishmael Barbara. Asistenți Luke Portelli, James Muscat (toți din Malta)
Arbitru VAR Michael Fabbri. Asistent VAR Rosario Abisso (ambii din Malta)

Mihai Rotaru a anunțat că Universitatea Craiova va băga cea mai bună echipă

În condițiile în care FCSB va lăsa pe bancă mai mulți jucători importanți în vederea meciului direct de duminică, Mihai Rotaru a anunțat că oltenii vor băga cea mai bună garnitură la debutul în Conference League.

„Eu nu fac strategii, asta trebuie să întrebați staff-ul tehnic. Deviza clubului este să jucăm cu ce este mai bun, ca să luăm tot din meci. Nu știu echipa de mâine, nu știu care va fi abordarea, la fel și în cazul meciului de duminică, nu știu, este filosofia clubului”, a spus Mihai Rotaru, la GSP Live.

Universitatea Craiova a vândut 10.000 de abonamente pentru meciurile din Conference League

Oltenii au vândut deja peste 10.000 de abonamente pentru meciurile de pe teren propriu, chiar dacă prima partidă de pe „Oblemenco” va fi abia peste 3 săptămâni, împotriva armenilor de la Noah.

Mainz și Sparta Praga se vor mai deplasa la Craiova.

Trebuie să avem curaj. Acesta e cuvântul de bază. Toţi suntem debutanţi şi e momentul să arătăm curaj. Altfel, cu organizarea lor defensivă impecabilă, e imposibil să plecăm cu punct sau puncte de aici
Mirel Rădoi, antrenor CSU Craiova

Într-un interviu acordat pentru GSP.ro, internaționalul român Bogdan Racovițan (stoper, 25 de ani) a vorbit despre el și echipa lui înaintea confruntării cu oltenii. Clar, a precizat că polonezii țintesc victoria, văzând această confruntare și ca un declic pentru ceea ce va urma în campionat.

Urmăresc știrile din România, știu că adversara este în formă bună în Europa, că joacă într-un sistem cu trei fundași, asemănător cu al nostru, cred că este o echipă bună. Totuși, sper să câștigăm noi
Bogdan Racovițan, fundaș Rakow