• CFR CLUJ – OȚELUL GALAȚI 1-0. Cosmin Dur-Bozoancă (27 de ani), portarul oaspeților, și Lorenzo Biliboc (19 ani), atacantul gazdelor, au fost în centrul unui moment tensionat.

  • Clujenii au solicitat o lovitură indirectă în careu, după ce Dur-Bozoancă a ridicat mingea de la sol, susținând că balonul i-a venit direct de la un adversar.

În minutul 53 al partidei, la scorul de 1-0 pentru gazde (Păun ‘3), Dur-Bozoancă a prins mingea în brațe după o pasă a lui Zivulic, iar arbitrul George Găman a fluierat.

Fază controversată în CFR Cluj – Oțelul 1-0. Portarul Dur-Bozoancă, în prim-plan

Arbitrul suspecta o posibilă încălcare a regulamentului. Portarul nu are voie să ia mingea în mână după o pasă trimisă intenționat spre el de un coechipier.

Imediat, jucătorii Oțelului s-au înfuriat și au mers direct spre Biliboc, care deviasese mingea înainte ca aceasta să ajungă la Dur-Bozoancă. Au încercat să îl facă să admită că a atins balonul.

La marginea careului s-au strâns rapid mai mulți jucători de la ambele echipe, schimbând replici aprinse și protestând.

Arbitrul Găman a intervenit pentru a calma spiritele, discutând atât cu fotbaliștii, cât și cu portarul Oțelului.

După câteva momente, situația a fost detensionată datorită informațiilor primite din camera VAR, iar jocul a fost reluat.

Moment tensionat la CFR Cluj - Oțelul, după o fază controversată cu portarul Dur-Bozoancă în prim-plan. Foto: Captură, Prima Sport

Moment tensionat la CFR Cluj - Oțelul, după o fază controversată cu portarul Dur-Bozoancă în prim-plan. Foto: Captură, Prima Sport

Galerie foto (30 imagini)

+30 Foto

labels.photo-gallery

Regula pasei la portar a fost introdusă în 1992, de IFAB (International Football Association Board), cu scopul declarat de a opri tragerea de timp și jocul excesiv de defensiv, după ce Campionatul Mondial din 1990 fusese foarte criticat pentru ritmul lent.

Danemarca a profitat din plin de vechiul regulament și a câștigat finala Euro 1992, 2-0 cu Germania, trăgând de timp prin numeroase pase trimise către legendarul portar Peter Schmeichel.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport