Polițiștii din România pregătesc proteste masive în 2026. Veniturile prea mici, pericolul „reformei” pensiilor și personalul insuficient reprezintă motivele ce au provocat nemulțumire în rândul angajaților din sistem.

Despre problemele cadrelor MAI și mișcările sociale care vor avea loc, Ziare.com a discutat cu Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor (SNPPC).

– Ziare.com: Care sunt principalele probleme din sistem și în ce măsură considerați că este Guvernul interesat să le rezolve?

– Vasile Zelca: Având în vedere că există război la graniță, având în vedere mișcările internaționale, geopolitice, să te apuci să spui că reformezi legea 223/2015 privind pensiile militare, eu cred că denotă cel puțin un anumit grad de inconștiență, dacă nu mai mult. Știind că ai pensionabili undeva la 24.000 de polițiști și militari și să vii în spațiul public cu discuții privind tăieri salariale, despre creșterea vârstei de pensie și toate cele, nu faci decât să-i alarmezi și-i determini să plece din sistem.

Prin absurd, să zicem că aducem în loc 24.000 de tineri. Dar nu vor ști ce să facă ce făceau cei 24.000, care au între 25 și 30 de ani vechime. Avem cadre care se încadrează la vârsta de pensionare de câțiva ani, dar care nu vor să se pensioneze. Eu sunt unul dintre ei. Dacă Guvernul ar discuta și cu sindicatul, în cazul de față cu SNPPC, am putea găsi o soluție pentru retenția personalului din sistem. Reguli simple. De exemplu, cei care au rămas în plus, peste vârsta de pensionare, primesc 2-3% bonus. Și atunci, omul se gândește că rămâne în sistem și-i mai și crește baza de calcul pentru pensie.

Experiența se plătește! Va fi o problemă să aduci 24.000 de tineri, care sunt mult mai pragmatici și mai „reci” decât noi, care avem 45-50 de ani. Tinerii se uită și văd că urmează să aibă o carieră plină de incompatibilități, de interdicții, impredictibilitate…

Eu doresc domnului Miruță, căruia îi cer demisia și prin intermediul dvs., să plece acasă, că s-a trezit vorbind. A încercat să o dreagă ulterior, dar asta merge. Ai scos porumbelul, pleci acasă!

– Cât de gravă considerați că este problema privind personalul insuficient din sistem?

– 23% deficit de personal. Nouă ne lipsesc doar la MAI undeva la 30-40.000 de oameni. Undeva la nivel de familie ocupațională, deci MAI, MAPN, servicii secrete (STS, SRI, SIE), 60.000 de oameni.

Există probleme grave în sistem. Nu se aplică legea salarizării, se taie din salarii. Legea nr. 153 /2017 nu se aplică în totalitate, doar undeva la 55-60%. Sporurile sunt blocate la nivelul lui decembrie 2018. E noaptea minții! Indemnizațiile sunt blocate la nivelul lui decembrie 2009. Vorbim despre chirie, aici. Pentru că MAI nu poate duce toți absolvenții din școli, de la Academie în județele de bază, majoritatea polițiștilor nu ajung în județul lor natal, ci în altul. Atunci, sistemul, pe bună dreptate, decontează chiria. Doar că această sumă pentru chirie a rămas la nivelul lui decembrie 2009. Un polițist care vine în București primește 400 de lei pentru chirie, dar el plătește lunar 1.600-2.000 de lei. De unde vin banii? De la părinți, împrumuturi, apoi ne trezim că unii își dau demisia și pleacă în altă profesie sau se pensionează.

– Și magistrații, și avocații, și polițiștii se plâng de personalul insuficient care instrumentează dosarele penale. Altfel, diverse cauze ajung să fie soluționate extrem de greu și în unele cazuri intervine prescripția. Referitor la organele de cercetare din cadrul poliției judiciare, cât de mult afectează problemele privind lipsa de personal faza de urmărire penală?

– Dacă am fi mai mulți celeritatea și-ar spune cuvântul, în ceea ce privește soluționarea dosarelor. Și așa polițiștii soluționează în proporție de minimum 95% la timp dosarele, astfel încât nu ajung la prescripție. Important de amintit, polițistul are deasupra sa procurorul, care supraveghează. În momentul în care dosarul cu autor cunoscut depășește un an de zile, intervine procurorul. Unde autorul e cunoscut, se pune presiune pe polițist, pentru că Inspecția Judiciară, când vine la Parchet la control, se uită pe aceste dosare.

Cu siguranță, dacă am fi mai mulți, am putea da soluții mult mai rapid în dosare. Și să nu uităm, în cazul polițiștilor de pe judiciar există aceleași interdicții ca la procuror. Polițistul e incompatibil cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția celei de cadru didactic în învățământul superior.

– Referitor la nemulțumirile pe care le-ați expus, ce așteptări aveți de la guvern? Dacă nu va răspunde pozitiv, cum veți reacționa, care este planul cadrelor din Poliție?

– Vom avea proteste masive, cu siguranță, dacă se va umbla la veniturile existente și la vârsta de pensionare. Presiunea e foarte mare din partea membrilor pentru a găsi o pârghie, așa cum au găsit și magistrații – care deși au interzis să facă grevă, au făcut acea formă de grevă. Și nouă ni se solicită să găsim soluții pentru proteste extreme, așa cum au fost și cele din ianuarie 2025, când s-a întrerupt activitatea, când a fost acel protest masiv, cu 20.000 de polițiști de nișă.

Repercusiunile vor fi pe măsură. Oricum, Guvernul trebuie să înțeleagă un lucru pe care MAI pare că l-a înțeles un pic. Dar trebuie să-l înțeleagă și domnul Bolojan. Dacă va ține cu silă la muncă oamenii, aceștia vor avea o reacție. E rezistența la schimbare a oamenilor. Nu vor mai da randament. Vor spune că sunt ținuți cu sila și asta e.

– Luați în calcul și organizarea unor proteste în alianță cu alte categorii profesionale, precum profesorii?

– Suntem în discuții. Miercuri vom avea o discuție la nivel de cele patru confederații care își vor da mâna de câteva luni bune – Cartel Alfa, din care facem și noi parte ca structură generală, CNSLR Frăția, Meridian și CSDR. Vom stabili acțiuni comune. Oricum, noi întotdeauna am sprijinit prin participare și mesaje revendicările profesorilor, ale medicilor și ale mediului privat.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent