Articol de Romeo Ene – Publicat luni, 19 ianuarie 2026 21:11 / Actualizat marti, 20 ianuarie 2026 11:32

Al Arabi, formația din Qatar antrenată de Cosmin Contra (50 de ani), a învins-o pe Al-Sadd, pregătită de Roberto Mancini (61 de ani), scor 5-0, în Cupa Qatarului!

Fostul selecționer al echipei naționale continuă să aibă rezultate foarte bune pe banca echipei din Qatar, pe care a preluat-o din octombrie 2025.

Soarta partidei fusese decisă încă de la pauză, atunci când Al Arabi avea deja 4-0.

Cosmin Contra, victorie de senzație în Qatar, împotriva lui Al-Sadd

Toko Ekambi, fostul atacant de la Lyon, a deschis scorul în minutul 4. Gerard Hernandez a dublat avantajul echipei lui Contra în minutul 19. Până la pauză au mai punctat Salem Reda (23′) și Mohamed Gouda (34′).

Joao Darros a stabilit scorul final în minutul 76, 5-0 pentru Al Arabi!

Roberto Mancini are o carieră extrem de bogată. Italianul le-a pregătit de-a lungul carierei pe Fiorentina, Lazio, Inter, Manchester City sau naționala Italiei.

Salariul său net anual pentru fiecare din anii următori va fi de 8 milioane de euro.

Al Arabi se află pe penultimul loc în campionat, în momentul în care a sosit Cosmin Contra. În prezent e pe locul 5 din 12 echipe.

Al Arabi a cucerit de 7 ori titlul în Qatar, dar niciodată în acest secol. Cel mai recent titlu datează din 1997.

Poli Timișoara, Getafe, Petrolul, Dinamo, naționala României, Al-Ittihad și Damac sunt câteva dintre cluburile pe care le-a antrenat Contra în carieră.