taly’s Jannik Sinner (R) consoles France’s Hugo Gaston as Gaston retires injured from their men’s singles match on day three of the Australian Open
Credit imagine: Getty Images
Înfruntarea dublului campion de la Australian Open era din start o provocare uriaşă pentru Hugo Gaston, care a avut o seară şi mai dificilă decât anticipa pe Rod Laver Arena şi ca urmare a unei accidentări. Condus rapid cu două seturi la zero (6-2, 6-1) și cu probleme fizice accentuate după o căzătură, francezul a fost nevoit să se retragă înainte de începerea setului al treilea.
După ce a luat decizia de a abandona, Gaston a plâns, dar a putut conta pe sprijinul numărului 2 mondial. Sinner a încercat să îi ridice moralul şi să îl încurajeze, într-o imagine grăitoare despre caracterul mareului campion italian.
„Am văzut că nu servea cu un ritm ridicat. Mai ales în setul 2. Nu este modul în care vrei să câștigi. Hugo este un jucător atât de talentat, are o atingere incredibilă. Se mișcă foarte, foarte bine. Am știut de la început că trebuie să joc un tenis de foarte înalt nivel. Încerc să fiu cât mai agresiv posibil, ceea ce am și făcut”, a spus Sinner la final.
De la începutul acestui secol, Sinner a devenit al 4-lea jucător care să înregistreze 15 succese la rând la Australian Open. Doar Andre Agassi, Roger Federer şi Novak Djokovic se mai pot mândri cu o asemenea serie.
Sinner, fără turneu pregătitor înainte de Australian Open
Jannik nu a participat la vreun turneu înainte de Melbourne, preferând să se antreneze alături de Cahill şi Vagnozzi, astfel încât să pună la punct cele mai mici detalii ale jocului său.
Italianul a evoluat în doar două demonstrative (înfrângere cu Alcaraz, la Seul şi o victorie contra lui Auger-Aliassime, în Australia), dar se simte aproape de cel mai bun nivel al său.
„M-am simțit foarte bine pregătit, am muncit mult fizic în această perioadă. Și asta începe să se vadă şi pe teren. Am avut un meci grozav cu Felix, chiar dacă a fost unul demonstrativ, am intrat la capacitate maximă.
Meciurile oficiale sunt întotdeauna foarte diferite, așa că sunt foarte mulțumit cum am început astăzi. Desigur, a fost puțină tensiune, dar acum e timpul să ne bucurăm. Toată munca grea s-a terminat, ne-am antrenat pentru astfel de momente. Sunt foarte fericit să fiu din nou aici”, a mai spus numărul doi mondial.
În turul 2, elevul lui Cahill şi Vagnozzi îl va întâlni pe învingătorul partidei Ducworth – Prizmic. Sinner are un culoar foarte uşor spre fazele finale de la Australian Open, Spizzirri fiind cel mai probabil adversar din turul 3, pentru ca în optimi să îl întâlnească, probabil, pe Sebastian Baez sau Karen Khachanov.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie – 1 februarie.