Duminica, 21 Septembrie 2025, ora 12:35
1817 citiri
FOTO Kamikaze Entertainment
Stan Lee, legendarul creator Marvel, revine în lumina reflectoarelor, deși a murit în 2018. La ediția de săptămâna viitoare a Los Angeles Comic Con, fanii vor putea interacționa cu o versiune holografică AI a sa, parte a „Stan Lee Experience”.
Pentru o taxă de 15–20 de dolari, vizitatorii pot intra la stand, face selfie-uri cu holograma sau chiar purta o conversație de trei minute cu ea. Proiectul a fost realizat de compania Proto Hologram, în colaborare cu HyperReal, și promite o experiență „cât mai fidelă” felului în care Lee obișnuia să vorbească cu fanii.
Omagiu sau exploatare?
Reprezentanții Stan Lee Legacy Programs susțin că replica digitală nu va rosti nimic care să nu fie în concordanță cu declarațiile reale ale lui Lee, fiind construită pentru a rămâne „autentică în spirit și intenție”. Totuși, criticii spun că inițiativa ridică probleme etice, mai ales după controversele din ultimii ani privind folosirea AI pentru a „readuce la viață” persoane decedate.
Chris DeMoulin, CEO-ul Kamikaze Entertainment (compania care organizează LACC), spune că ideea are rădăcini în modul în care Stan însuși adora să se conecteze cu fanii la convenții. „Nu este Stan, și nu va putea fi vreodată perfect. Dar este o modalitate de a-i extinde moștenirea și de a le oferi fanilor o experiență apropiată de cum îl cunoșteau”, a declarat el.
garsoniere de vanzare bucuresti
Stan Lee s-a născut în Statele Unite din părinți evrei care au emigrat din România.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
