Președintele Nicușor Dan participă, joi, 22 ianuarie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, convocată de președintele Consiliului António Costa după ce ambasadorii UE s-au reunit pentru a discuta declarația președintelui SUA privind intenția de a anexa Groenlanda și amenințarea cu impunerea de tarife țărilor care i s-ar opune.

Liderul de la București va merge la întâlniri într-un context în care, zilele acestea, a adoptat poziții ezitante și ambigue în legătură cu tensiunile dintre SUA și UE. Reamintim că Danemarca, aliat NATO și membră UE, este amenințată cu anexarea unor teritorii, iar Donald Trump îi șantajează pe ceilalți membri ai Alianței cu sancțiuni economice. Deși marile economii europene au făcut apel la unitate împotriva intențiilor Washingtonului, poziția președintelui a rămas neschimbată. Situația are o miză directă pentru România, care depinde financiar de fondurile și sprijinul venit din partea Bruxelles-ului, în timp ce sprijinul militar pe care ni-l poate oferi SUA este pus la îndoială câtă vreme Washingtonul și-a amenințat un aliat cu anexarea de teritorii.

Alegerea pe care trebuie să o facă Nicușor Dan, între Europa și SUA, deși dificilă, nu este unică în istoria țării noastre. Istoricul Bogdan Murgescu a explicat pentru Ziare.com ce poate învăța diplomația românească din episoadele similare întâmpinate în trecut.

Înainte de Primul Război Mondial, România avea o alegere, de asemenea, foarte grea. Franța și Germania, țările care conduceau conflictul, erau în egală măsură aliații noștri: fără Franța nu puteam reuși independența cu jumătate de secol înainte, iar Germania era țara de origine a dinastiei regale. După doi ani de ezitare, România a ales atunci să intre în război alături de Franța și aliații acesteia (Antanta), ceea ce s-a dovedit a fi varianta câștigătoare, cea care ne-a ajutat în mod decisiv să obținem Unirea de la 1 Decembrie 1918.

De asemenea, înainte de al Doilea Război Mondial, România a fost pusă în fața unei alegeri între a se alia cu puterile occidentale și sovietice sau de a coopera cu Germania nazistă. Țara noastră, aflată în conducerea mareșalului Ion Antonescu, a ales tabăra naziștilor până la lovitura de stat de la 23 august, realizată de Regele Mihai I, în urma căreia ne-am îndreptat către URSS, SUA, Marea Britanie și China, țările care au condus tabăra câștigătoare a războiului, în cele din urmă. Cu toate acestea, actul Regelui Mihai I nu a șters complicitatea României în realizarea Holocaustului, multe dintre acțiuni fiind deliberate, fără să fim sub influența Germaniei naziste. În perioada regimului Antonescu, autoritățile locale au organizat de bunăvoie deportări, pogromuri și execuții ale evreilor și romilor în teritoriile controlate de România (inclusiv Iași, Basarabia, Bucovina și Transnistria).

Sentimente.ro-de 24 de ani, locul pentru relatii serioase! Cunoaste oameni singuri>>

Bogdan Murgescu este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, ocupă funcția de prorector al Universității din București și, între 2013-2019, a fost director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat, coordonând toate școlile doctorale ale UB. Cartea sa România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) este considerată una dintre lucrările sale cele mai importante și a primit numeroase premii de istorie și economie. De asemenea, acesta a primit Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea Circulația monetară în Țările Române în secolul al XVI-lea.

România, între Uniunea Europeană și SUA. Interviu cu istoricul Bogdan Murgescu

Î: Domnule profesor, în ultimele zile am fost martorii celei mai dificile perioade a Europei după Războiul Rece, după ce SUA au amenințat un aliat NATO cu anexarea de teritorii, iar un război economic între Bruxelles și Washington pare iminent. Ce părere aveți, din perspectivă istorică, despre natura acestui tip de criză transatlantică?

Bogdan Murgescu: „Suntem martorii unui comportament nepotrivit. Alianța Nord-Atlantică a fost clădită tocmai ca să apere și să ofere securitate tuturor membrilor săi și este, cel puțin, surprinzător ca unul dintre membri să vină cu astfel de revendicări.”

Î: Din acest punct de vedere, România se vede plasată între solidaritatea europeană și relația strategică cu SUA. Ce considerați că ar trebui să prevaleze pentru țara noastră?

Bogdan Murgescu: „Bine, aici sunt două aspecte. Unul este respectarea normelor dreptului internațional și a principiilor pe care s-a clădit, printre altele, NATO — și acesta este un aspect esențial.

Al doilea aspect este cel al pragmatismului și al interesului nostru național: trebuie să promovăm, să protejăm și să urmărim cât mai bine interesele legitime ale cetățenilor noștri. Deci, din prima perspectivă, evident că România trebuie să condamne tentativele de anexare și să încerce să protejeze obligațiile care decurg din tratate. Din punct de vedere principial, lucrurile sunt clare.

Din punctul de vedere al pragmatismului, interesul național al României este să evite diviziunile în cadrul NATO și riscul unei escalade economice generate de acest conflict. Chestiunile economice și ale comerțului exterior sunt, în același timp, domenii care țin în mare măsură de competențele Uniunii Europene și de politicile comune ale UE, așa că mi se pare sănătos ca România să se alinieze, în această privință, liniei europene.”

Î: „Donald Trump susține că nu are nevoie de principii internaționale, pentru că se lasă ghidat doar de propria conștiință, iar premierul Canadei, chiar ieri, la Davos, a declarat că principiile internaționale au fost până acum „o ficțiune utilă” doar Occidentului. Prin urmare, domnule profesor, în ce măsură este inteligent ca România să joace după regulile principiilor internaționale de până acum, dacă până și Occidentul renunță la ele?”

Bogdan Murgescu: „Da, recunosc că nu am urmărit declarațiile premierului Canadei, deci nu pot comenta detaliile și nuanțele din discursul său. Ceea ce pot spune, în principiu, este că regulile dreptului internațional au reprezentat un progres istoric major: au făcut lumea de după Al Doilea Război Mondial mult mai sigură și, în multe privințe, mai bună decât lumea interbelică sau cea de dinainte de Primul Război Mondial.

Evident, dincolo de principiile generale, trebuie văzut care este interesul național și cum pot fi protejate aceste interese. În acest context, România ar trebui să urmărească convergența poziției sale cu interesul de ansamblu al Uniunii Europene.”

Pentru context, declarația mai largă a premierului Canadei, Mark Carney, prin care a denunțat modul în care SUA și-au câștigat hegemonia în ultimele decenii, în beneficiul Occidentului:

„Știam deja că povestea despre ordinea internațională bazată pe reguli era parțial falsă — că cei mai puternici își țin spatele când le convine, că regulile comerțului erau aplicate asimetric. Și știam că dreptul internațional se aplica cu un grad variabil de rigoare, în funcție de identitatea acuzatului sau a victimei. Această ficțiune era utilă, iar hegemonia americană, în special, a contribuit la furnizarea unor bunuri publice: rute maritime deschise, un sistem financiar stabil, securitate colectivă și sprijin pentru mecanismele de soluționare a disputelor.

Așadar, am participat la ritualuri și, în mare parte, am evitat să semnalăm discrepanțele dintre retorică și realitate. Această înțelegere nu mai funcționează. O să fiu direct: ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu într-o tranziție. În ultimele două decenii, o serie de crize din domeniile finanțelor, sănătății, energiei și geopoliticii au scos la iveală riscurile unei integrări globale extreme. Dar, mai recent, marile puteri au început să folosească integrarea economică ca armă, tarifele ca pârghie, infrastructura financiară ca mijloc de constrângere, iar lanțurile de aprovizionare ca vulnerabilități de exploatat. Nu poți trăi în minciuna beneficiului mutual prin integrare economică atunci când integrarea devine sursa subordinării tale.”

Î: Ne-am mai aflat în puncte similare în istoria noastră și m-aș duce prima dată cu gândul la momentele dinainte de 1914, când din exterior putea părea că jucăm la două capete între Imperiul German și Franța. Putem vorbi despre o analogie legitimă între alegerea pe care o avem de făcut acum și cea de atunci?

Bogdan Murgescu: „Nu cred. Nici România nu era sprijinită dacă ar fi început un război extern, nici Austro-Ungaria nu avea dreptul să se bazeze pe sprijinul României când a început agresiunea împotriva ei, din câte țin eu minte.

Deci lucrurile sunt destul de diferite din acest punct de vedere. Problema din 1914 era, pe de o parte, problema opțiunii între Germania și Franța într-un sens mai larg, dar, din perspectiva apropierii geografice și a factorilor care au influențat opțiunile României, era vorba mai degrabă o alegere între Rusia și Austro-Ungaria. În 1914 România a rămas neutră, deci a respectat ceea ce era corect de făcut, atât din punct de vedere principial, cât și din punctul de vedere al intereselor sale.”

Î: Decizia de acum este mai complicată sau mai ușoară decât cea de atunci?

Bogdan Murgescu: „E greu de spus. Este, desigur, o situație nefericită, legată de perturbările ordinii mondiale din ultima perioadă, dar și de interese foarte puternice. Rolul Statelor Unite în cadrul NATO rămâne principalul element de descurajare împotriva unor agresiuni externe la adresa statelor membre, însă nu mai este la fel de limpede că va funcționa automat în orice scenariu — aici vom vedea o situație complicată.

Pe de altă parte, pentru a face parte dintr-o constelație predictibilă și coerentă de puteri, România trebuie să acționeze ca un membru activ, dar aliniat la Uniunea Europeană. Interesul nostru în cadrul UE este de a evita o escaladare a tensiunilor dintre Europa și Statele Unite și de a urmări o armonizare fermă a divergențelor; această armonizare trebuie făcută, însă, în respectul principiilor și al integrității teritoriale a tuturor membrilor NATO, inclusiv Danemarcei.

Î: Dacă ne uităm la decizia președintelui de a nu merge la Davos — motivând, sub pretextul că nu vrea să „umble teleleu” — ce spune asta despre calculul diplomatic de la București?

Bogdan Murgescu: „Arată că România nu vrea să fie implicată într-o escaladare, dar că va fi parte în discuțiile Uniunii Europene, de joi. România nu are niciun beneficiu în a adopta poziții singulare; e mult mai potrivit să participe la procesul decizional din cadrul UE.”

Î: Dacă revenim puțin în istorie și continuăm paralela: erau liderii de atunci, fie ei membri ai familiei regale sau politicieni precum Ionel Brătianu, mai abili diplomatic decât liderii de astăzi, sau suferim de o nostalgie care îi glorifică retroactiv?

Bogdan Murgescu: „Mai degrabă suferim de o nostalgie care îi glorifică retroactiv. Trebuie spus însă că Brătianu a fost un lider cu mare capacitate strategică: a încercat să mențină România neutră cât mai mult timp, conștient de problemele pe care le-ar fi creat intrarea în război. Totuși, nu a reușit să păstreze neutralitatea până la sfârșitul conflictului; a intuit bine de partea cui era avantajos să intre, dar, la final, a dat dovadă și de serioase limite diplomatice. În perioada Conferinței de Pace de la Paris a pus în pericol interesele naționale prin anumite decizii, iar, în final, a trebuit să se retragă de la guvernare pentru ca România să poată consolida unitatea națională fără a compromite relațiile cu marile puteri occidentale.”

Î: Și dacă ar fi să ne referim puțin și la al Doilea Război Mondial, România a întors armele împotriva Germaniei naziste în 1944. A fost aceasta o mișcare de realpolitik sau o mișcare de supraviețuire strategică? Și ce lecții concrete ar putea trage azi Bucureștiul din acel episod?

Bogdan Murgescu: „Bine, episodul din 23 august 1944 a fost unul în care s-a încercat salvarea națională, după ce decizia lui Antonescu de a băga România în război alături de Germania nazistă ne-a adus aproape de colaps și a permis pătrunderea trupelor străine care ocupau părți tot mai mari ale țării, cu bombardamente și cu pierderi umane și materiale considerabile.

Faptul că, în 23 august, Regele Mihai nu a reușit să ferească România de influența sovietică nu poate fi în mod simplist imputat acestuia sau celorlalte forțe politice implicate în acea lovitură. Toată acțiunea s-a petrecut în contextul politicii autodistructive a mareșalului Antonescu.”

Î: Cât de departe este administrația Trump de a putea fi considerată regim fascist cu acte în regulă?

Bogdan Murgescu: „Nu doresc să mă lansez în astfel de etichetări ample mai mult decât a făcut-o Trump însuși, la întâlnirea cu primarul ales din New York, când i-a spus acestuia în fața camerelor că nu se supără să fie numit fascist. În schimb, subliniez că politica agresivă la adresa Groenlandei, Danemarcei și Uniunii Europene nu pare să aibă sprijin larg popular în Statele Unite. Ultimele sondaje arată procente foarte mici dintre cetățeni care consideră că SUA ar trebui să anexeze Groenlanda sau să pună în pericol relația transatlantică.”

Î: Considerați că, dacă Bucureștiul va alege să strângă relațiile cu Statele Unite în defavoarea aliaților europeni, ne apropiem de greșelile pe care le-a făcut mareșalul Ion Antonescu?

Bogdan Murgescu: „Nu vreau să fac o comparație directă de o asemenea natură; sper doar să nu se ajungă la o situație similară. Indiferent de acțiunile Statelor Unite, poziția sănătoasă a României rămâne una europeană — adică în interiorul construcției și al solidarității europene.”

Î: Ce credeți că înțelege greșit publicul român din ideea de a „juca la două capete”?

Bogdan Murgescu: „Publicul român, în general, înțelege destul de bine interesul național: avem nevoie de relații strânse atât cu partenerii europeni, cât și cu Statele Unite. Miza este dezamorsarea conflictului, dar aceasta trebuie făcută în condiții care asigură răspunsuri proporționale ale Europei. Rămâne de văzut dacă administrația americană va da înapoi atunci când va simți rezistență la excesele propuse”.

Î: Și, în încheiere, dacă ar fi să formulați un principiu pe care diplomația României ar trebui să-l urmeze în următorii ani, care ar fi acesta?

Bogdan Murgescu: „Principiul ar fi consolidarea relațiilor cu Europa: să acționăm ca o Uniune reală, să ajutăm Uniunea Europeană să devină mai puternică, mai capabilă să ia decizii rapide și coerente, astfel încât să rămână relevantă nu doar ca actor economic, ci și ca actor politico-militar. Avem responsabilități aici: impulsul dat de administrația americană sub Trump arată, printre altele, România și Europa trebuie să își asume tot mai mult din capacitatea de apărare și protecție în regiune, într-un context global din ce în ce mai complex”.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent