Articol de Cezar Titor – Publicat joi, 22 ianuarie 2026, 21:41 / Actualizat joi, 22 ianuarie 2026 23:50

Dinamo ZagrebFCSB, partidă contând pentru runda #7 din grupa unică de Europa League, se dispută ACUM. Duelul de pe „Maksimir” a început la ora 22:02 și este transmis în format liveTEXT de GSP.ro, fiind televizat de PrimaSport 1 & DigiSport 1.

LIVE » Dinamo Zagreb – FCSB 3-1

Minutul 88: Șansă bună pentru FCSB. Din unghi, Denis Alibec șutează cu stângul spre colțul lung, însă Filipovic nu are probleme.
Minutul 87: Soldo trece și el pe lângă 4-1, Târnovanu parează în corner.

Minutul 84: Avertismente pentru Goda și Baba Alhassan, înregistrăm 4 cartonașe galbene în capitala Croației.
Minutul 78: Stojkovic lovește bara transversală, după o acțiune individuală în banda stângă.
Minutul 77: Ultima schimbare la FCSB. Iese Cisotti, intră Thiam.

Minutul 75: Denis Alibec șutează mult peste poartă din marginea careului.
Minutul 71: GOL Dinamo Zagreb! Misic îl lansează excelent în adâncime pe Beljo, care reușește „doppietta”, cu o execuție simplă. Ngezana, depășit extrem de ușor.
Minutul 66: Daniel Bîrligea, extrem de nervos, este înlocuit cu Denis Alibec.

Minutul 62: Zajc șutează moale din interiorul careului, după o lovitură de colț – fără probleme pentru Târnovanu.
Minutul 60: Două modificări pentru Dinamo Zagreb: intră Stojkovic și Topic, luându-le locul lui Ljubicic și Bakrar.
Minutul 50: Octavian Popescu execută un corner, iar Cisotti apare bine la prima bară și deviază periculos spre poarta croaților. Filipovic reține.

4 cornereau avut roș-albaștrii până în minutul 50.

A început repriza secundă. Trei modificări în tabăra celor de la FCSB. Au intrat Dennis Politic, Octavian Popescu și Valentin Crețu, au ieșit David Miculescu, Joyskim Dawa și Mihai Lixandru. Graovac revine în centrul apărării, Olaru trece în linie cu Baba Alhassan.

Pauză la Zagreb, 2-1. După un start de coșmar, cu două reușite rapide ale croaților, în minutele 7 și 11, roș-albaștrii au echilibrat ușor disputa pe parcurs, iar Bîrligea a redus din diferență chiar înainte de intrarea la cabine. Speranțe pentru FCSB în actul secund.

Minutul 42: GOL FCSB! Bîrligea înscrie cu un șut perfect, după ce îl driblează pe Dominguez. Atacantul roș-albaștrilor trimite tare la colțul lung, iar campioana ultimelor două sezoane din Superligă revine în joc. Bucureștenii înscriu la primul șut pe poartă al reprizei.
Minutul 38: Ngezana trimite de la mare distanță mult peste poartă. Execuție similară cu cea a lui Baba Alhassan din startul partidei.
Minutul 33: Fază de poartă pentru FCSB. Olaru execută un corner la bara a doua, unde îl găsește pe Lixandru. Mijlocașul defensiv retrimite în centrul careului pentru Miculescu, care nu reușește să cadereze șutul.

58%este procentajul posesiei croaților în minutul 30.

Minutul 28: Primul avertisment și pentru Dinamo Zagreb: Dejan Ljubicic vede cartonașul galben, după un fault asupra lui Cisotti.
Minutul 25: Daniel Bîrligea vede galben pentru un fault în careul advers asupra lui Misic și este suspendat pentru partida cu Fenerbahce de săptămâna viitoare.
Minutul 24: Hoxha intră în interior, trage de la 22-23 de metri la colțul lung, însă Târnovanu parează. Croații controlează, dictează ritmul jocului.

Minutul 18: Roș-albaștrii insistă în jumătatea adversă de teren, însă fără ca acest lucru să se materializeze în vreo șansă la poarta lui Filipovic.
Minutul 11: GOL Dinamo Zagreb. Apărarea roș-albaștrilor este decimată în debutul partidei. Beljo înscrie cu un șut simplu din interiorul careului. Zajc l-a angajat în adâncime pe Hoxha, iar albanezul i-a trimis perfect atacantului croaților, care face 2-0.
Minutul 9: Hoxha șutează moale de la 20 de metri, balonul se „scurge” pe lângă poarta lui Târnovanu.

Minutul 7: GOL Dinamo Zagreb. Monsfer Bakrar deschide scorul pentru croați, cu o lovitură de cap din careul mic. Marcaj deficitar din partea stoperilor roș-albaștri, algerianul înscrie dintre Dawa și Ngezana. Centrarea lui Niko Galesic din banda dreaptă a fost perfectă.
Minutul 4: Prima acțiune periculoasă a roș-albaștrilor. Bîrligea recuperează o minge la 35 de metri de poartă, apoi după o combinație între Olaru și Cisotti, balonul ajunge la marginea careului la Baba Alhassan, al cărui șut trece mult peste poartă.
Minutul 1: După doar zece secunde de joc, algerianul Bakrar expediază un șut către poarta roș-albaștrilor, mult pe lângă.

A început partida! În jur de 12.000 de oameni sunt în tribunele legendarului stadion „Maksimir”, dintre care în jur de 200 de fani ai roș-albaștrilor. Zero grade indică termometrele la Zagreb la ora partidei, fără precipitații. „Bad Blue Boys”, ultrașii croaților, asigură fondul sonor pe stadionul de 35.000 de locuri, cu o tribună închisă, după cutremurul ce a lovit regiunea în 2020.

Dinamo Zagreb – FCSB, echipele de start:

Dinamo Zagreb (4-2-3-1): Filipovic – Galesic, Dominguez, McKenna, Goda – Misic, Zajc – Bakrar, Ljubicic, Hoxha – Beljo
Rezerve: Nevistic, Kulenovic, Mikic, Mudrazija, Perez Vinlof, Soldo, Stojkovic, Theophile-Catherine, Topic, C. Varela, Vidovic, Villar
Antrenor: Mario Kovacevic

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Graovac, Dawa, Ngezana, Radunovic – Lixandru, Alhassan – Miculescu, Olaru, Cisotti – Bîrligea
Rezerve: Zima, Udrea – Crețu, Toma, Oct. Popescu, Thiam, Pantea, Politic, Alibec
Antrenor: Elias Charalambous

Arbitru: Sander van der Eijk (Olanda)
Asistenți: Rens Bluemink și Stefan De Groot (ambii Olanda)
Rezervă: Joey Kooij (Olanda)
Arbitru VAR: Clay Ruperti (Olanda)
Asistent VAR: Jan Boterberg (Belgia)

UPDATE 21:20 » Mihai Stoica, cu 30 de minute înaintea meciului: „Sunt șanse mari să avem o evoluție bună”

„Nu este nicio veste proastă astăzi. Aseară era vestea, legat de Tănase. Nu este grav. Este doar o contractură, poate. Nu are niciun sens, pe frigul ăsta, să riște. Nu este ceva grav. Asta a simțit și la ultimul antrenament de acasă. A făcut un RMN și nu era nicio problemă.

Sper ca Dawa să fie la nivelul la care a fost la Mioveni, chiar dacă meciul va fi complet diferit. Cred că aliniem cea mai bună garnitură pe care o putem alinia în momentul acesta. Tratăm cu maximă seriozitate.

Sunt șanse foarte mari ca, în eventualitatea unui rezultat pozitiv, să jucăm cu o mare miză cu Fenerbahce. Și atunci capeți încredere, așa cum am căpătat încredere după ce am răsturnat meciul cu Feyenoord și am bătut Rapid. Poate asta se va întâmpla și acum. Avem mare nevoie în competiția internă.

Graovac, fundaș dreapta, trebuie și el să aibă minute. Merită. A jucat bine cât a fost folosit în prima parte a sezonului. Crețu și Pantea au meci, poate, duminică. Cine știe? De câte ori a jucat fundaș dreapta, a făcut-o foarte bine.

Știu că mulți suporteri își doresc să aducem mulți jucători, dar asta nu se va întâmpla. Este momentul ca Bîrligea să atragă din nou atenția emisarilor de la cluburile importante din Europa. Este un jucător extrem de interesant pentru foarte multe echipe”, a spus MM Stoica, la Prima Sport.

UPDATE 20:40 » FCSB a ajuns la stadion

UPDATE 20:35 » Elias Charalambous, ultimele gânduri înaintea partidei: „Tănase are probleme la spate”

„Este un meci foarte important, decisiv pentru a păstra șanse de calificare în primăvara europeană. Băieții înțeleg acest lucru și sper să arătăm asta pe gazon.

Ca să fiu sincer, Dinamo este o echipă de tradiție, ca noi. Joacă acasă, dar am arătat în Europa că putem face lucruri bune și în deplasare. Cel mai important pentru noi este rezultatul. Am mai arătat în trecut că putem juca în condiții ostile, pe stadioane mari.

Despre Tănase, vom vedea de mâine cum este. Atât despre Florin, nu va face parte din lot, are probleme la spate. Cred că echipa va face diferența, nu un jucător anume. De calitate individuală avem nevoie, dar trebuie să lucrăm ca o echipă”, a declarat Elias Charalambous, la Digi Sport.

UPDATE 15:30 » Gigi Becali a anunțat echipa de start pentru Dinamo Zagreb – FCSB

Cu câteva ore înainte de partida de la Zagreb, Gigi Becali a anunțat, în emisiunea „Fotbal Club” de la DigiSport, ce echipă de start va alinia FCSB. În primul „11” va reveni Ngezana, care va face cuplu cu Dawa. Iar Daniel Graovac va evolua ca fundaș dreapta. La închidere vor fi Mihai Lixandru și Baba Alhassan, asta pentru că Florin Tănase a acuzat dureri la gambă.

Cum va arăta FCSB: Târnovanu – Graovac, Dawa, Ngezana, Radunovic – Lixandru, Alhassan – Miculescu, Olaru, Cisotti – Bîrligea

  • Andre Duarte și Ofri Arad, cele două transferuri ale roș-albaștrilor din această iarnă, nu au drept de joc în competițiile UEFA. FCSB poate modifica lista abia după terminarea fazei grupelor.

  • Olandezul Sander van der Eijk (34 de ani) va arbitra în premieră cele două echipe. Acesta conduce la centru meciuri din Eredivisie încă din 2019. A mai arbitrat în acest sezon european Ferencvaros – Viktoria Plzen 1-1, Celta Vigo – Nice 2-1 și Young Boys – Lille 1-0.

Campioana ultimelor două sezoane traversează un moment dificil în Superligă: este în afara locurilor de play-off, cu doar opt etape rămase din sezonul regulat. Paradoxal, în Europa League lucrurile s-au reactivat. Ce părea o simplă iluzie, calificarea în primăvară europeană, a prins contur după victoria miraculoasă cu Feyenoord.

În prezent, FCSB ocupă locul 27 în grupa unică din Europa League, cu 6 puncte. Urmează două dueluri complicate, cu Dinamo Zagreb și Fenerbahce. Croații sunt, la rândul lor, sub presiune: se află pe poziția 25, cu 7 puncte, tot în afara locurilor de play-off. Astfel, pentru ambele echipe, fiecare punct contează decisiv în lupta pentru calificare.

Ce au declarat cei doi tehnicieni:

Știm că adversarii schimbă des primul 11. Trebuie să fim foarte atenți la jucătorii lor din ofensivă. Sunt foarte periculoși! Ambele echipe trebuie să câștige pentru a spera la calificare, așa că e un meci decisiv, un meci important. Ne-am antrenat și ne-am pregătit să câștigăm acest meci. E prima noastră partidă oficială din 2026.

Ne așteptăm la un meci deschis și s-ar putea ca vremea să fie o problemă, din moment ce este foarte frig și probabil va fi și la ora jocului.
– Mario Kovacevic, antrenor Dinamo Zagreb

Știm că fotbalul este un joc colectiv și că fiecare echipă are calitate individuală, dar ne focusăm pe noi. Analizăm adversarul, ei sunt o echipă bună, avem obiective similare și puncte similare. Va fi ca un derby pentru ambele echipe mâine, pentru că avem nevoie de puncte.

Suntem pregătiți și cred că suntem o echipă care am arătat consistență și am arătat că putem învinge orice adversar, indiferent dacă jucăm acasă sau în deplasare. Este un meci crucial. Dacă învingem mâine, avem o șansă mare să ne calificăm. Toate meciurile din Europa League au calitate și mă aștept ca și mâine să fie la fel. De doi-trei ani de când jucăm în Europa, știm ce adversari întâlnim și știm și mâine ce adversar întâlnim. Nu contează cum, dar trebuie să luăm cele trei puncte.

Am analizat multe meciuri ale adversarului. În mare parte joacă la fel, este o echipă ofensivă, cu o combinație între jucători tineri și experimentați, dar cel mai important este cum ne pregătim noi mâine, pentru că trebuie să învingem!
– Elias Charalambous, antrenor FCSB

Croații debutează în 2026, FCSB a început anul cu stângul

La ultimul duel cu o echipă din Croația, FCSB s-a impus în dublă manșă contra lui Hajduk Split, în turul trei preliminar al Europa League, sezonul 2018-2019. După 0-0 în Croația, roș-albaștrii au câștigat cu 2-1 la București.

Pentru Dinamo Zagreb, duelul cu FCSB va fi prima partidă din 2026, în timp ce FCSB a debutat deja în noul an la Mioveni, fiind învinsă de FC Argeș cu 0–1.

La capitolul mercato, consemnăm două plecări importante, având în vedere că echipele nu pot înregistra jucători noi până la finalul grupelor. Adrian Șut a părăsit FCSB pentru Emiratele Arabe Unite, iar Dinamo Zagreb îl va pierde pe tânărul stoper Leon Jakirovic, al cărui transfer la Inter, formație pregătită de Cristi Chivu, este iminent.

40 de milioane de euroînsumează lotul roș-albaștrilor

64 de milioane de eurovalorează lotul croaților, conform portalului de specialitate transfermarkt, Ismael Bennacer, împrumutat de la Milan și indisponibil pentru duelul de astăzi, fiind cel mai bine cotat – 9 milioane de euro

Cum arată clasamentul din Europa League: