Sute
de mii de bucureșteni au răbdat frig și au uitat cum este să se
spele cu apă caldă, în ultimii ani, din cauza deficiențelor
sistemului de termoficare centralizat. Profesorul Cristian Păun, de
la ASE București, critică încăpățânarea cu care autoritățile
locale continuă să se agațe de acest sistem falimentar, lăsându-i
pe oameni în condiții demne de o țară din lumea a treia.
Mii de bucureșteni îngheață și în acest moment în casă. FOTO: Arhivă Adevărul
Bucureștenii
s-au obișnuit să tremure iarna, iar apa caldă reprezintă pentru
mulți dintre ei o Fata Morgana. Niciunul dintre primarii care au
condus Capitala nu au reușit să rezolve problema energiei termice,
însă toți au căzut în aceeași capcană și au încercat să
peticească sistemul centralizat de termoficare.
Rezultatele le simt din plin bucureștenii. Au fost cheltuiți sute de milioane de euro de la buget fără prea mult
folos, iar multe blocuri au rămas și în acest miez de iarnă fără
căldură și apă caldă. Avariile sunt la ordinea
zilei, iar țevile vechi și colmatate ar trebui
schimbate în multe locuri chiar în totalitate. În condițiile în
care deja au fost irosite resurse importante, dar fără rezultate
notabile, profesorul de economie Cristian Păun, de la Academia de
Studii Economice București propune o altă abordare.
Cum este la alții
Pentru
a se face mai ușor de înțeles, Cristian Păun compară sistemul din Capitală
cu cel din alte orașe importante ale Europei și nu numai.
„Moscova
(cel mai mare sistem din lume): Lungime
aproximativă a conductelor de 17.000–18.000 km, o putere termică
de aproximativ 80–90 GWₜₕ, deservind circa 12-15 milioane
locuitori. Beijing
(dezvoltarea cea mai accelerată din ultimii ani):
Lungime
aproximativă a conductelor de 20.000–22.000 km, o putere termică
de aproximativ 60–70 GWₜₕ, deservind circa 18–20 milioane
locuitori. Seul
(cel mai modern sistem din Asia de Est). Lungime
aproximativă a conductelor de 10.000–12.000 km, o putere termică
de aproximativ 35–40 GWₜₕ, deservind circa 10 milioane
locuitori”, sunt primele exemple ale profesorului.
Mai
departe, el dă ca exemple orașe importante, dar care nu sunt
capitale, care la rândul lor folosesc rețele de termoficare
centralizate.
„Shanghai:
Lungime aproximativă a conductelor de 8.000–10.000 km, o putere
termică de aproximativ 30–35 GWₜₕ, deservind circa 10 milioane
locuitori. Sankt Petersburg: Lungime aproximativă a conductelor de
7.500–8.500 km, o putere termică de aproximativ 30–35 GWₜₕ,
deservind circa 6 milioane de locuitori. Varșovia (cel mai mare
sistem din UE): Lungime aproximativă a conductelor de 1.800–2.000
km, o putere termică de aproximativ 9–10 GWₜₕ, deservind circa
3-4 milioane de locuitori”, sunt alte exemple.
Și
tot din Uniunea Europeană dă și următoarele exemple, dar din
capitalele Danemarcei, Finlandei și Suediei.
„Copenhaga
(cel mai eficient energetic sistem din lume): Lungime aproximativă a
conductelor de 1.300–1.500 km, o putere termică de aproximativ 7–8
GWₜₕ, deservind circa 1,2–1,25 mil. mil. locuitori. Helsinki
(cel mai „verde” sistem de termoficare din lume): Lungime
aproximativă a conductelor de 1.200–1.400 km, o putere termică de
aproximativ 6–7 GWₜₕ, deservind circa 1,1–1,25 milioane de
locuitori. Stockholm
(sistem cu emisii foarte reduse). Lungime
aproximativă a conductelor de 1.100–1.300 km, o putere termică de
aproximativ 6–7 GWₜₕ, deservind circa 1,9–2,1 milioane de
locuitori”, sunt ultimele exemple.
Bucureștiul, un eșec total
Bucureștiul
stă mult mai prostdecât toate orașele enumerate. Profesorul Cristian Păun
are și aici informații oficiale cu privire la lungimea conductelor
și a puterii termice.
„București
are lungime aaproximativă a conductelor de 950–1.000 km rețea, o
putere termică de aproximativ 4–5 GWₜₕ, deservind circa
1,0–1,1 milioane locuitori. Este pe locul 15-20 în lume și locul
5-6 în Uniunea Europeană, dar și al doilea loc în Europa Centrală
și de Est”, mai spune el.
Pe
lista orașelor din țară care se mai bazează încă pe un sistem
de termoficare centralizat, după căderea comunismului, se află
orașe ca Iași, Oradea, Timișoara și Constanța. Alte orașe în
care mai există sisteme de termoficare locale sunt Arad, Suceava,
Botoșani sau Râmnicu Vâlcea, dar Cristian Păun menționează clar
că „nu mai vorbim de sisteme centralizate extinse.”
Concluziile
economistului sunt clare. În opinia sa, aceste sisteme sunt „o
relicvă a comunismului”, iar eficiența lor este discutabilă. Nu
în ultimul rând, el consideră că aceste sisteme de termoficare ar
trebui abandonate, deși în România ele sunt de regulă „peticite”
și înghit milioane de euro, dar rămân la fel de ineficiente.
„Sistemele
centralizate de termoficare sunt o relicvă a comunismului, a
colectivismului. Aceste sisteme sunt un exemplu clar de faliment sau
un exemplu clar de ineficiență și risipă de resurse. Aceste
sisteme ar trebui abandonate, chiar dacă prin unele țări din Vest
se discută tot mai aprig introducerea unor astfel de sisteme în
orașele mari ale lumii (la fel ca toată politica verde a
Vestului)”, punctează Cristian Păun.
Soluția radicală
Soluția
ar fi cea care e cel mai des întâlnită în alte țări, încălzirea
individuală, consideră profesorul de economie.
„Soluția
este una individuală, nu una colectivă sau centralizată”,
subliniază el, apoi detaliază: „Soluția cea mai ieftină și mai
eficientă este electrică, nu pe gaz sau pe apă încălzită sau
abur (ca în New York)”, susține profesorul.
În
acest moment, dată fiind vechimea conductelor în România, sistemul
centralizat ar trebui refăcut de la zero, iar costurile ar fi
enorme. În opinia sa, efortul financiar nu s-ar justifica.
„Noi,
acum, în bloc, trebuie să înlocuim toate conductele de căldură,
de la parter la ultimul etaj, cu niște costuri enorme. Toate sunt
colmatate, au o vechime de aproape 40 de ani. La fel și pentru apa
caldă. În total, la noi, ar fi cam 6 coloane tur-retur plus 2
coloane tur apă caldă (cele două băi). Stres, mizerie, bani. Asta
doar la bloc. Evident că la asta se adaugă punctele termice,
conductele prin oraș mai mari sau mai mici. Alt stres, altă
poluare, alte probleme în trafic. Electric
ar fi mult mai simplu. Ca să faci asta ar trebui o reproiectare a
întregii rețele electrice în București”, mai arată Păun.
Avem gaz, dar nu profităm deloc de resurse
România,
țară care deține încă exploatări de zăcăminte de gaz, ar
trebui să le folosească într-o primă fază pentru a produce
energie în bandă ieftină, dar numai în perioada de tranziție spre
energia nucleară.
„Ar
trebui creată o sursă de energie în bandă ieftină pentru orașele
mari ale României (pe gaz într-o primă fază, că tot îl avem în
Marea Neagră, ca tranziție către 1-2 reactoare nucleare care să
facă asta la un preț infim al energiei). În plus. rețeaua
electrică va putea fi folosită și pentru răcire vara, ceea ce
astăzi nu face sistemul de termoficare centralizat din București.
Cu aceeași rețea, răcim și încălzim locuințele noastre”, mai
spune el.
Economistul
se arată contrariat de faptul că inclusiv în București se merge
în continuare pe peticirea acestui sistem, deși s-a dovedit în cei
36 de ani de după Revoluție că aceasta nu reprezintă o soluție.
„Eu
nu înțeleg de ce nu se discută această chestiune serios la nivel
de capitală. De ce resuscităm o relicvă comunistă, îngropăm
bani într-un sistem care nu poate fi nici eficient și nici la
standardul unui oraș modern.
Asta
înseamnă reformă, asta înseamnă modernizarea României. Nu taxe
locale mai mari, nu subvenționarea gigacaloriei…”, încheie
profesorul Cristian Păun.