Dimensiune text

Mică
Normală
Mare

Berke Ozer a oferit un moment aparte în meciul contra Romei din Europa League: portarul turc a apărat trei lovituri de la 11 metri consecutive. Lille, clubul de care aparține, s-a impus cu 1-0, iar Ozer a fost eroul oaspeților de pe „Stadio Olimpico”.

Berze Ozer, eroul lui Lille în victoria contra Romei din Europa League

În vârstă de 25 de ani, Berke a fost omul partidei pentru Lille: a parat trei penaltiuri consecutive executate de adversarii din Europa League.

Scena incredibilă s-a petrecut după un henţ comis de un jucător al lui Lille în propriul careu.

Roma a primit penalti, dar execuția a fost repetată de trei ori: Ozer a apărat de fiecare dată. Portarul turc a sosit la Lille în vara acestui an, el fiind transferat de la Eyupspor.

Dovbyk a executat primele două penaltiuri, iar Soule pe cel de-al treilea. Poarta lui Lille a rămas însă intactă.

„Ieşim dintr-un astfel de meci foarte obosiţi. Am controlat o bună parte a meciului, finalul a fost dificil, dar cele trei penaltiuri apărate de Berke… nu am mai trăit aşa ceva!”, a transmis Bruno Genesio, antrenorul celor de la Lille.

„Când preiei locul unuia dintre cei mai buni portari francezi, Lucas Chevalier, plecat la PSG, nu este uşor.

Este dificil pentru el – un portar tânăr, necunoscut, venit într-o țară nouă.

Sper că asta îi va da multă încredere și forță pentru a continua să muncească. Este excepțional să faci așa ceva în Europa”, a completat antrenorul francezilor de la Lille.