- Adrian Mutu (47 de ani), fostul antrenor al celor de la Petrolul și Rapid, a explicat de ce nu ar dori să preia banca tehnică a clubului FCSB.
În acest început de an, FCSB a pierdut toate cele trei meciuri disputate: 0-1 cu FC Argeș, 1-4 cu Dinamo Zagreb și 1-4 cu CFR Cluj.
Roș-albaștrii sunt pe locul 11 în campionat, calificarea în play-off-ul Europa League este aproape imposibilă, iar Gigi Becali a luat pentru prima dată în calcul demiterea lui Elias Charalambous.
Adrian Mutu nu e tentat de FCSB: „Nu aș accepta în condițiile actuale, nu că nu mi-ar plăcea”
Întrebat dacă ar dori să antreneze FCSB, Adrian Mutu a explicat de ce nu ar vrea să preia banca tehnică a campioanei.
„Nu s-a pus problema. Oricărui antrenor din România i-ar plăcea să antreneze FCSB-ul. Vorbim de una dintre echipele importante, cu condiții extraordinare.
Dar nu toți, și eu sunt unul dintre ei, ar accepta să antreneze FCSB-ul în actualul context de acolo. Și aici mă refer la patron, care știm cu toții cum este. Astea sunt regulile dânsului, pe astea merge și nu poate nimeni să-l condamne.
Noi ne-am și obișnuit în ultimii ani cu ce face și cum face acolo. Dar eu unul nu aș accepta în condițiile actuale, nu că nu mi-ar plăcea”, a declarat Adrian Mutu, conform digisport.ro.
De-a lungul carierei sale de antrenor, Adrian Mutu le-a mai pregătit pe FC Voluntari, FCU Craiova, Rapid, Neftchi, CFR Cluj sau Petrolul.
Cu toate că a declarat că s-a gândit la demiterea lui Elias Charalambous, mai ales după înfrângerea drastică suferită de FCSB cu CFR (scor 1-4), Gigi Becali ar urma să ia o decizie după încheierea campionatului.
.jpg)
.jpg)
Galerie foto (54 imagini)
+54 Foto
După meciul din etapa 23, Elias Charalambous a declarat că este gata să plece oricând de la FCSB, fiind la dispoziția clubului.
Cipriotul a preluat gruparea roș-albastră a preluat-o pe FCSB în martie 2023. Charalambous a adunat 161 de meciuri pe banca campioanei, a câștigat două titluri și două Supercupe.
Pentru FCSB urmează meciul cu Fenerbahce de joi, de la ora 22:00, ultimul din grupa principală din Europa League. Partida va fi liveTEXT pe GOLAZO.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Clasamentul în Liga 1
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport