Pentru 48 de ore, Afganistanul s-a scufundat într-o tăcere digitală completă. Internetul și rețelele de telefonie mobilă au fost oprite, iar milioane de oameni au fost deconectați de restul lumii. O decizie a regimului taliban, luată fără avertisment, a pus în evidență o realitate crudă: controlul absolut asupra comunicării nu mai este doar o chestiune de putere, ci și una de disperare.

Totul a început într-o zi de luni, în jurul orei 17. Conexiunile au căzut brusc, telefoanele au rămas mute, iar platformele sociale — Facebook, WhatsApp, X, TikTok — au fost reduse la tăcere. La suprafață, o țară întreagă părea că a fost ștearsă din rețeaua globală. În profunzime, însă, ceea ce s-a întrerupt a fost firul subțire al speranței.

„Oamenii păreau ca și cum le plecase sufletul din trup. Dispăruse orice urmă de speranță”, povestește Hewad Watander, jurnalist din Kabul, care își folosește un pseudonim de teama represaliilor.

Impactul a fost imediat. Serviciile bancare s-au blocat, afacerile s-au oprit, zborurile au fost anulate, iar grupurile umanitare au pierdut contactul cu angajații lor. Familii întregi din diaspora afgană au petrecut două nopți albe, așteptând, trimițând mesaje care nu ajungeau niciodată la destinație, relatează CNN.

O decizie fără explicațiiapartamente de vanzare bucuresti 2 camere

Deconectarea nu a fost anunțată oficial, dar sursele din teren o atribuie direct ordinului liderului suprem al talibanilor, Mawlawi Haibatullah Akhundzada — o figură retrasă, dar cu autoritate absolută. În urmă cu două săptămâni, în nordul țării, regimul anunțase deja suspendarea internetului „pentru a preveni activitățile imorale”.

Acum, întregul teritoriu al Afganistanului a fost redus la tăcere. Fără explicații. Fără avertismente.

„Situația este dincolo de urgență. Suntem pe punctul de a fi îngropați de vii”, scria artista și activista Nigin, într-un eseu trimis cu puțin timp înainte de căderea internetului unei reviste online din străinătate.

Tăcerea ca armă

Pentru femeile afgane, internetul nu e doar un instrument de comunicare — e o fereastră spre cunoaștere, educație și libertate. Într-o țară în care fetele nu mai au voie să studieze după clasa a VI-a, lecțiile prin WhatsApp au devenit forma tăcută de rezistență.

Mati Amin, cofondatorul platformei educaționale SOLAx, spune că în doar câteva ore după blackout, cererile de lecții au scăzut drastic. „Avem utilizatoare în toate cele 34 de provincii. Este clar că nicio zonă nu a fost cruțată.”

Hamida Aman, fondatoarea Radio Begum — una dintre puținele voci feminine care mai emit în Afganistan — a transmis că posturile locale de radio au fost complet întrerupte. Doar televiziunea prin satelit, cu sediul la Paris, a mai putut difuza ceva: „Aceasta este acum singura fereastră către lume.”

De la economie la depresie

În piețele din Kabul, imaginea era dezolantă. Schimbătorii de valută nu mai știau cotațiile, afacerile s-au închis, iar oamenii au început să bată drumul până la granița cu Pakistanul, în căutarea unui semnal. La Torkham, punctul de trecere, semnalul era încă activ.

Pentru mulți, cele 48 de ore de izolare au avut efecte psihologice profunde. Samira, o studentă de 19 ani din Kabul, povestește cum, în timpul unui curs religios, o femeie de serviciu a șoptit ceva profesoarei. Aceasta a ieșit brusc, apoi s-a întors cu zâmbetul pe buze: internetul se întorsese.

„Fetele care aveau telefoanele în geantă au început să le deschidă. Erau atât de fericite. Eu nu-l aveam la mine, așa că am cerut voie să plec mai devreme. Am ajuns acasă cu cinci minute mai devreme decât în alte zile. Toată lumea era pe telefon. Unii vorbeau, alții doar scrollau.”

Fawzia Rahimi, o femeie de 52 de ani cu fiice plecate în SUA, a primit în sfârșit notificările: „Am sunat-o pe WhatsApp. Era trecut de miezul nopții la ea. Plângea. Nu mai vorbisem de trei zile. Nu pot descrie cât de fericită am fost când i-am auzit vocea.”

O iluzie de control

În ciuda eforturilor talibanilor de a controla spațiul virtual, realitatea i-a contrazis: o populație crescută cu telefonul în mână nu poate fi redusă la tăcere cu un simplu întrerupător. Cei mai determinați au reușit chiar să trimită mesaje prin rețeaua Starlink — deși serviciul nu este oficial disponibil în Afganistan.

„Cei care mai speră, continuă. Merg din casă în casă, pe jos, să lase un mesaj: Noi nu ne oprim.” — Nigin, activistă.

Reacțiile internaționale nu au întârziat. ONU, Human Rights Watch și Amnesty International au condamnat întreruperea comunicațiilor. Richard Bennett, raportor special al ONU pentru Afganistan, avertizează că o astfel de măsură ar putea „scufunda o economie deja fragilă și afecta grav drepturile fundamentale ale omului.”

Ce nu poate fi oprit

„Este un sentiment ciudat să fii fără telefon,” spune Maimoona Durani, o învățătoare de 33 de ani din Kabul. „Nu mai există telefoane fixe. Nu mai poți întreba pe cineva dacă e bine. Nu poți spune că ești bine. E greu.”

Este greu, dar nu imposibil. Pentru că, așa cum arată reacțiile de după revenirea semnalului, tăcerea nu poate înlocui comunicarea, iar frica nu poate înlocui nevoia umană de a fi auzit.

„Internetul nu mai este un lux. E o necesitate a vieții,” a spus un comerciant de fructe din Peshawar.

Într-o țară unde femeile nu mai au voie să muncească, fetele nu mai pot merge la școală, iar vocile critice sunt reduse sistematic la tăcere, fiecare mesaj trimis, fiecare apel efectuat, fiecare conexiune reluată devine un act de rezistență.

Ceea ce regimul taliban a învățat, poate fără să-și fi dorit, este că într-o lume interconectată, izolarea nu mai este o formă de control absolut. Este o demonstrație de neputință. Timpul nu se poate da înapoi. Nici tăcerea nu mai este completă.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent