Un bărbat în vârstă
de 69 de ani, cu dublă cetățenie română și americană, a murit în sediul
Poliției din Corabia, după ce a fost oprit în trafic și dus la audieri pentru
verificări. Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Bărbatul a murit în sediul Poliţiei Corabia, în custodia autorităţilor. FOTO: olt.alert
Un incident grav
s-a petrecut chiar în ultima zi a lunii ianuarie în orașul Corabia, județul Olt, unde
un bărbat cu dublă cetățenie, română și americană, a decedat în sediul
Poliției, în timp ce se afla în custodia autorităților pentru efectuarea unor
verificări de rutină.
Potrivit
Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în data de 31 ianuarie 2026, polițiștii
rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit pentru control un
autoturism care circula pe Drumul Județean 544A, la ieșirea din localitate.
Autovehiculul era condus de un bărbat în vârstă de 69 de ani, care a prezentat
la control un permis de conducere emis de autoritățile din Statele Unite ale
Americii.
Întrucât, la
momentul verificării, șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste
dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, polițiștii au decis
conducerea acestuia la sediul Poliției Corabia, pentru clarificarea situației
și stabilirea circumstanțelor legale.
În timp ce se afla
în incinta unității de poliție, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut, suferind
un traumatism la nivelul capului, după care și-a pierdut cunoștința.
La fața locului a
fost solicitat de urgență un echipaj medical, care a efectuat manevre de
resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, medicii au constatat decesul.
Cazul a fost
preluat de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Corabia, care a dispus deschiderea unui dosar penal pentru ucidere din culpă,
urmărirea penală fiind efectuată direct de procuror, conform procedurilor
legale.
Conform
concluziilor preliminare ale medicului legist, transmise de IPJ Olt, decesul
bărbatului ar fi survenit ca urmare a unei insuficiențe cardio-respiratorii
acute, cel mai probabil provocată de un infarct miocardic acut.
Ancheta continuă
pentru stabilirea exactă a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.