Experiența în Serie A nu a fost așa cum s-ar fi așteptat căpitanul echipei naționale. Stanciu a prins destul de puține minute la echipa finanțată de Dan Șucu, iar acum speră să revină în cea mai bună formă pentru barajul din martie pe care naționala îl va disputa pentru calificarea la Cupa Mondială.
Nicolae Stanciu, uimit de suporterii chinezi
După ce a fost prezentat oficial la noua sa echipă, Nicolae Stanciu le-a vorbit chinezilor despre decizia de a semna cu Dalian Yingbo și s-a declarat impresionat de suporterii echipei.
Mijlocașul a mărturisit că nu a avut parte de o asemenea primire la nicio echipă pe la care a trecut. Mii de suporteri l-au așteptat pe Stanciu la aeroport în momentul în care fotbalistul a ajuns în China pentru a semna contractul cu Dalian Yingbo.
”Cred că decizia principală a venit în urma convorbirilor telefonice pe care le-am avut cu antrenorul și cu alte persoane din cadrul clubului. După ce am aflat mai multe despre club, am văzut stadionul și cea mai frumoasă galerie din China, am luat decizia foarte ușor.
Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat până acum. Am câștigat multe trofee și cred că toate sunt la fel de importante. Am cucerit trofee în patru țări diferite și sunt foarte mândru de acest lucru și de tot ceea ce am realizat până în prezent. Așadar, nu există un trofeu mai frumos sau mai important, pentru că pentru mine toate trofeele sunt egale, iar cel mai dificil trofeu a fost câștigat în China.
Abia aștept să-mi văd colegii și să mă antrenez alături de ei. Desigur, așteptările mele sunt ridicate. Așa cum ați spus, vreau să aduc experiența și abilitățile mele acestei echipe și să îi ajut pe toți, în special pe jucătorii mai tineri, să fie mai buni. Cred că cel mai important lucru într-o echipă este efortul întregului grup, nu prestația unui singur jucător. Prin urmare, trebuie să găsim cea mai bună și mai echilibrată modalitate de a lucra împreună.
În convorbirea anterioară mi s-a spus că stadionul este plin cu 60.000 de oameni la fiecare meci. Știam, de asemenea, că unii fani vor veni să mă întâmpine la aeroport, dar nu mă așteptam să fie atât de mulți. Nu am mai văzut niciodată o asemenea scenă în viața mea. Am urmărit chiar eu videoclipurile cu fanii și, pentru mine, ei sunt cei mai buni suporteri din China. Am văzut și stadionul. Suoyu Bay este cu adevărat uimitor. Aștept cu nerăbdare să joc în fața fanilor și să îi fac fericiți, alături de colegii mei”, a spus Nicolae Stanciu.