Cătălin Botezatu a fost în centrul atenției la Londra, unde a participat la prima ediție a The Grace and Power Gala, un eveniment fastuos organizat într-un cadru spectaculos, la exclusivistul Moor Park Golf Club, un palat impresionant situat în apropierea capitalei britanice.

Alături de celebrul designer s-a aflat și Loredana Groza, invitata de onoare a serii, la gala dedicată femeilor de succes din comunitatea românească din Marea Britanie.

Loredana Groza și Cătălin Botezatu (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Cătălin Botezatu și Loredana Groza au fost premiați

În cadrul galei, atât Cătălin Botezatu, cât și Loredana Groza au fost distinși cu premii de excelență pentru carierele lor impresionante. Cei doi au fost aplaudați îndelung, într-o atmosferă plină de eleganță și emoție.

„În cadrul acestei gale superbe, desfășurată în acest palat exclusivist au fost premiate cele mai de succes femei din UK. (…) Sunt evenimente care în România s-ar realiza foarte greu. Acest palat găzduiește și unul dintre cele mai scumpe cluburi de golf din afara Londrei. Este un public elitist aici și un spectacol pe măsură. Are și un touch de bal mascat, toate femeile sunt îmbrăcate în rochii lungi, e o dinner gala și se înmânează premiile. De la un astfel de eveniment nu putea să lipsească buna mea prietenă care a acceptat invitația și îi mulțumesc din suflet, diva noastră, a mea, a României, Loredana Groza”, a declarat Cătălin Botezatu pentru click.ro.

Designerul a fost vizibil emoționat în momentul în care una dintre femeile premiate și-a spus povestea de viață și le-a mulțumit medicilor care au ajutat-o să își recapete sănătatea. La un moment dat, lui Botezatu i-au dat lacrimile, impresionat de puterea și determinarea celor premiate.

De altfel, mai multe dintre femeile distinse în cadrul galei au avut în el un mentor sau un susținător la început de drum, iar aprecierea de care se bucură în Marea Britanie este una considerabilă.

Cătălin Botezatu și Loredana Groza, o prietenie care se vede cu ochiul liber

Întrebat dacă i-ar fi plăcut ca Loredana Groza să fie partenera lui oficială la The Grace and Power Gala, Cătălin Botezatu a răspuns ferm, fără ezitare, lăsând să se înțeleagă cât de mult o apreciază pe artistă.

„Ea este o prezență și înfrumusețează și la propriu și la figurat orice locație. Are acest dar, are acest har, de a veni cu un plus de imagine, de pozitivitate, cuvintele sunt de prisos pentru că aș putea să o descriu pe Lori ore în șir. Mă bucur că suntem împreună aici, la Londra. Pe viitor promitem că vom premia și alți oameni, începem cu femeile de data aceasta pentru că femeia trebuie mai întâi ridicată la rang suprem pentru că ea este  chintesența vieții. Este acel rău necesar fără de care nu putem trăi”.

Pe tot parcursul serii, Bote și Lori au stat împreună la masă și s-au ținut de mână în momentele încărcate de emoție. La un moment dat, Loredana a fredonat celebrul refren „Bună seara, iubite”, apoi l-a chemat pe designer lângă ea, stârnind aplauze și zâmbete în sală.

Cei doi nu au fost nedespărțiți doar la gală, ci și în zilele petrecute în Londra. Au mers împreună la shopping, iar Botezatu și-a pus amprenta asupra stilului vestimentar al Loredanei, oferindu-i sfaturi de imagine, așa cum doar el știe să facă. Mai mult, designerul a dus-o pe artistă în cele mai exclusiviste restaurante din capitala britanică, răsfățând-o ca pe o adevărată divă.

„Lori este prietena mea, este prezența cea mai specială din viața mea, ne leagă o amiciție de zeci de ani. Pentru mine rămâne o prietenă adevărată, desăvârșită, o femeie perfectă din toate punctele de vedere!”, au fost cuvintele de admirație ale lui Bote la adresa bunei sale prietene de o viață, Loredana Groza.

Apariție de prințesă pentru fiica Loredanei

Loredana nu a venit singură la Londra, ci însoțită de fiica sa, Elena Boncea, care a atras toate privirile prin eleganța sa. Tânăra a avut o apariție demnă de o prințesă și a fost, la rândul ei, în centrul atenției.

Pe scenă, la primirea Premiului de Excelență, Loredana Groza a susținut un discurs inspirațional, în care le-a felicitat pe toate femeile care au avut curajul să investească în ele și să reușească într-o țară străină, cu alte valori și perspective.

„Este o seară în care celebrăm feminitatea, energia cea mai putrenică, aș spune eu, pentru că este cea care dă viață, și nu doar viață omenească, și viață viselor, pentru că , spre deosebire de bărbați, atunci când o femeie își pune ceva în cap, până nu realizează și până nu îi iese treaba, nu se lasă. Și când e vorba de casă și când e vorba de servici, de scenă, așa cum sunt eu, cred că nu e ușor să fii femeie. Trebuie să fii și bărbat ca să fii și femeie adevărată pentru că trebuie să fii puternică dar și sensibilă, trebuie să fii sexy dar și dură, trebuie să fii de toate pentru că o femeie nu are scăpare și nici răbdare din partea celor din jur dacă nu le are pe toate. Femeia este cea care trebuie să aducă întotdeauna dragoste, frumusețe și nu doar exterioară ci și interioară. Avem multe sarcini pe cap dar important e că reușim să le ducem la capăt. Și faptul că suntem în seara asta aici împreună, cu siguranță toate am reușit să facem asta, cu desăvârșire. Pentru că atunci când o femeie se ridică, nimeni nu rămâne jos. O femeie este magnetul care atrage întotdeauna tot ceea ce este mai greu dar și ceea ce este mai frumos!”, a vorbit Loredana despre femei și feminitate, despre femeile care au reușit să facă performanță într-o țară străină.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO