„Nu mergem, mami, să nu cădem în apă”

„S-au dus acolo ca să ia nişte crengi, cum mi-a zis mie băieţelul de trei anişori. Le-am zis să nu se ducă pe vale că dacă se duc, păţesc ceva. Mi-au spus: nu mergem, mami, să nu cădem în apă. Bine, mami”, a povestit mama copiilor.

Tragedia a avut loc luni după-amiază când cei doi s-au îndepărtat de casă și au mers pe malul pârâului din localitatea sibiană Chirpăr. Fetiţa a fost scoasă din apă de rude care au încercat să îi acorde primul ajutor, însă, din păcate, nu a mai putut fi salvată.

După câteva ore a fost găsit şi fratele ei. Mama copiilor a povestit că era acasă, iar copiii se jucau afară. O clipă de neatenție a fost suficienttă pentru ca frații să dispară. La scurt timp, o vecină a alertat-o că ceva rău s-a întâmplat.

„Eu am băgat lemne în casă să fac mâncare la copilaşi. Mi-a venit vecina de alături să îmi spună că plânge copilul meu de trei anişori. Şi când l-am întrebat pe băieţel, mi-a zis că copiii sunt în apă”.

În trecut, în aceeaşi familie au mai murit copii. Protecţia Copilului a deschis o anchetă, iar părinţii l-ar putea pierde acum şi pe singurul copil rămas în viaţă, un băiețel de 3 ani. 

Avertismentul IGSU

Într-un mesaj postat pe Facebook, reprezentanții IGSU transmit un avertisment părinților să nu lase copiii nesupravegheați:

„Câte tragedii trebuie să se mai întâmple pentru a înțelege, cu adevărat, pericolul apelor înghețate? Ieri, într-un sat din Sibiu, doi copii și-au pierdut viața în urma unui joc care, la prima vedere, poate părea inofensiv. În doar câteva clipe, o joacă obișnuită s-a transformat într-o tragedie”.

IGSU face un apel către părinți și aparținători să nu lase copiii nesupravegheați și să le explice că nu trebuie să se joace pe lacuri înghețate: „Nu lăsați copiii nesupravegheați în apropierea lacurilor, râurilor sau bălților înghețate. Vorbiți-le despre riscuri și explicați-le că gheața NU este un loc de joacă. Gheața se poate rupe în orice clipă, iar apa rece poate deveni fatală în doar câteva minute”.

O fetiță de 5 ani a căzut în lacul înghetaț din Parcul Romanescu din Craiova

Pe 17 ianuarie, o plimbare obișnuită s-a transformat într-o cursă contra cronometru, în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova. O fetiță de aproximativ 5 ani, aflată în parc împreună cu tatăl ei, a căzut în lacul parțial înghețat, la aproximativ 10 metri de mal. Un bărbat din India a sărit în apă și a ținut în viață copila, până la sosirea pompierilor.

Potrivit martorilor, copila s-ar fi dat jos de pe sanie și a fugit direct pe gheață, chiar sub privirile tatălui. În câteva secunde, gheața s-a spart, iar fetița a căzut în apă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO