Anna Bondar (28 de ani, 64 WTA) a explicat ce s-a întâmplat pe teren, la Transylvania Open, în finalul meciului pierdut în fața ucrainencei Oleksandra Oliynykova (25 de ani, 91 WTA).

Anna Bondar: „Nu am susținut niciodată războiul. Îmi doresc pace în lume.”

Sportiva din Ungaria a mărturisit că se aștepta să nu fie salutată de adversara sa, la fileu, care s-a dus țintă spre arbitru și, ulterior, a celebrat calificarea în sferturile de finală.

„Eram pregătită pentru posibilitatea ca acest lucru să se întâmple. Nu este o situație ușoară, dar ea a luat o decizie, iar eu a trebuit să o accept. Nu pot schimba ce s-a întâmplat și nu am susținut niciodată războiul, îmi doresc să existe pace în lume”, a declarat Anna Bondar pentru Radio Cluj, noteză Nemzeti Sport.

Ucraineanca Oliynykova a refuzat să dea mâna cu adversara sa în contextul în care Anna Bondar a participat, în urmă cu trei ani, la un turneu demonstrativ finanțat de Gazprom.

Prima dată când i se întâmplă, într-un meci cu o ucraineancă

„Am mai jucat tenis cu alte adversare din Ucraina, de exemplu cu Svitolina de trei ori anul trecut, și nu a existat un caz similar nici cu ea, nici cu vreo altă jucătoare ucraineană. Evident că nu este plăcut, dar aceasta este decizia ei, pe care trebuie să o accept,” a explicat Anna Bondar.

Analizându-și jocul, sportiva din Ungaria regretă prestația avută la Cluj-Napoca. „Nu am jucat foarte bine împotriva jucătoarei din Ucraina, este o adversară foarte neplăcută, nu sunt obișnuită cu stilul ei, așa că nu am reușit să mă adaptez jocului ei.

A jucat inteligent, eu nu am putut găsi o soluție. Au existat lacune în jocul meu încă din meciul din primul tur, au fost lucruri cu care m-am confruntat și de care nu am reușit să scap,” a completat Anna Bondar.

Programul zilei de miercuri, 4 februarie, la Transylvania Open 2026

Terenul central, de la ora 11:00

  • [4] Xin. Wang (CHN) vs R. Masarova (SUI) 
  • [5] A. Potapova (AUT) vs A. Zakharova 
  • după 15:30 [Q] D. Snigur (UKR) vs [2] Jaqueline Cristian (ROU) 
  • după 18:00 [LL] T. Zidansek (SLO) vs [3] Sorana Cirstea (ROU) 
  • după 19:30 [1] E. Raducanu (GBR) vs K. Juvan (SLO) 

Terenul 2, de la ora 11:00

  • V. Erjavec (SLO) / T. Rakotomanga Rajaonah (FRA) vs D. Jakupovic (SLO) / N. Radisic (SLO) 
  • [Q] M. Chwalinska (POL) vs [7] O. Danilovic (SRB) 
  • Xin. Wang (CHN) / S. Zheng (CHN) vs I. Bara (ROU) / E. Gorgodze (GEO) 
  • Jaqueline Cristian (ROU) / Gabriela Ruse (ROU) vs [WC] E. R. Bertea (ROU) / B. Szabo (ROU) OR E. Chong (HKG) / E. Liang (TPE)

Toate meciurile vor fi transmise de VOYO. Partidele programate pe terenul central pot fi urmărite în direct la Pro Arena.