Profesorul Bogdan Glăvan explică, într-o analiză, cum ar putea România să treacă la moneda euro cât mai repede și să rezolve astfel o serie de probleme economice. Deocamdată, însă, politicienilor le lipsește voința politică și inventivitatea.
România poate trece la euro în pofida cifrelor care nu o avantajează. FOTO: Pexels
Profesor
universitar, expert în macro și microeconomie, economia dezvoltării
și economia monetară și director al Centrului de Economie Politică
și Afaceri româno-american „Murray Rothbard“, Bogdan Glăvan
explică în ce fel ar putea România să treacă mai repede la euro
și ce ar avea de făcut pentru a nu fi o trecere brutală.
Mesajul
profesorului Bogdan Glăvan este un duș rece pentru o clasă
politică obișnuită să amâne deciziile majore. Trecerea la euro
nu este doar o cifră într-un tabel de convergență, ci o bilet de
ieșire dintr-un sistem economic vulnerabil. Rămâne de văzut dacă
liderii de la București vor avea curajul să „sară în șalupă”
sau dacă vor prefera să ne lase să vâslim, în continuare, într-o
barcă ce ia apă.
Condiții stricte, soluții lejere
Deși
prin Tratatul de la Maastricht s-au stabilit o serie de condiții
pentru convergența la moneda europeană unică, adică trecerea statelor membre UE la euro, România ar putea
să treacă peste anumite constrângeri, dacă am avea politicieni
mai proactivi și suficient de deciși.
Practic, pentru ca un stat să poată adopta euro, condițiile țin de stabilitatea prețurilor (inflație redusă), finanțe publice solide, stabilitatea cursului de schimb prin mecanismul MCS II și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung. La final, statele candidate sunt evaluate de Comisia Europeană și BCE.
„Aderarea
la euro se poate face oricând. Asta deoarece euro este un proiect
politic, iar eventuala aderare a României este tot un proiect
politic. Într-o discuție recentă cu un diplomat european, care m-a
întrebat ce părere am despre euro, i-am mărturisit că eu am
susținut mereu aderarea României la euro, nu din motive
științifice, ci din considerente politice”, spune expertul.
Chiar
dacă, adaugă el, nu ar fi obligatorie trecerea la moneda de euro
pentru a obține prosperitate, în condițiile unui stat ca România,
unde politicienii nu adoptă cele mai sănătoase politici economice,
moneda europeană ne-ar fi de mare ajutor.
„Din
perspectivă științifică cel mai bine ne-ar fi cu o monedă
separată de stat, independentă de politic, a cărei producție să
nu poată fi politizată, manevrată, manipulată. În plus, nu
trebuie să faci parte din zona euro ca să îți meargă bine, ca să
duci politici sănătoase. Adoptarea euro nu e o condiție necesară
pentru asigurarea prosperității, vezi Elveția. Însă când ne
raportăm la cazul concret al României, la instituțiile ei defecte,
la majoritatea politicienilor ei, la nivelul general de educație, la
mentalitatea multor cetățeni, atunci este limpede că adoptarea
unor instituții mai bune din Occident este benefică. Din
perspectivă politică, deci, dacă avem ocazia să schimbăm o barcă
șubredă cu o șalupă (chiar dacă nu e vreun vapor solid), atunci
trebuie să exploatăm ocazia și să sărim în șalupă”, adaugă
economistul.
Am dat-o deja în bară
Bogdan
Glăvan amintește și că România a fost foarte aproape de a
întruni toate condițiile teoretice pentru a trece la euro, dar a
ezitat și a pierdut un tren important.
„Am
avut această ocazie, însă elitele României i-au dat cu piciorul.
Atât s-a putut. Ăsta a fost nivelul lor. Așa societate, așa
elite. Elitele alea adevărate au murit prin lagărele comunismului,
așa că am rămas cu ce-am rămas. Ăsta e blestemul României,
moștenirea comunismului. Am avut această ocazie când bifam
celebrele criterii de convergență”, punctează Glăvan.
Chiar
și așa, nu este totul pierdut. Actuala clasă politică ar putea
decide, dacă ar avea suficientă voință politică, să adopte euro, în pofida tuturor problemelor din prezent.
„Criteriile
de convergență nu sunt piloni științifici care să justifice sau
nu o uniune monetară. Ele sunt doar condiții politice, hai să le
spunem prudențiale, prin care se încearcă o oarecare asortare, o
omogenizare a politicilor și performanțelor bugetare și monetare.
Dar ele în sine nici nu susțin crearea unei uniuni monetare și
nici nu o infirmă. Până la urmă decizia trebuie să fie politică,
deoarece euro însuși este un proiect politic și așa a fost
conceput din capul locului. Cu alte cuvinte: la fel cum în NATO pot
intra tot soiul de armate, care pot sau nu pot folosi gloanțe de
același calibru, care pot sau nu avea aceleași criterii de
promovare în militărie și același procent de generali, tot așa
în zona euro pot intra tot soiul de țări. Important nu este doar
ce au făcut aceste țări până atunci, ci și ce vor face pe
urmă”, mai explică Bogdan Glăvan.
Bulgarii ne-au luat-o înainte
El
dă și exemplul Bulgariei, țară care a luat o serie de decizii
esențiale, deși nu întrunea condițiile necesare.
„Când
la sfârșitul anilor 1990 Bulgaria a adoptat instituția numită
Consiliu Monetar, era pregătită sau nu pentru asta? Îndeplinea
criterii? Care criterii?! În realitate Bulgaria a ajuns să adopte
Consiliul Monetar, adică să fixeze prin lege cursul de schimb și
să se abțină de la politizarea banilor doar fiindcă ajunsese cu
cuțitul la os. Și atunci a adoptat o instituție străină, cu care
nu era deloc obișnuită, dar care i-a servit destul de bine, fiindcă
a cam pus cătușe demagogiei extreme, a impus guvernelor să nu sară
calul cu deficitele, a împiedicat escaladarea datoriei publice. Și
a funcționat. Așa
că putem să adoptăm euro mâine. Numai să ne primească Vestul”,
punctează Bogdan Glăvan.
În
altă ordine de idei, România, dacă ar dori, ar putea adopta cu
orice preț moneda europeană.
„Bine,
am putea adopta euro și fără să cerem permisiunea Vestului (se
cheamă euroizare, e spontană), dar nu se face așa ceva, nu ar fi
civilizat, doar facem parte din familia europeană și până
una-alta trăim pe banii Vestului”, încheie Bogdan Glăvan.