Un adolescent în vârstă de 13 ani a impresionat o lume întreagă, după ce reușit să înoate aproximativ 4 kilometri, timp de 4 ore, în ocean, pentru a ajunge la țărm și a alerta autoritățile, după ce mama, fratele și sora lui au fost luați de curenți și duși în larg, în apele din vestul Australiei. Reuşita băiatului a fost catalogată drept „supra-umană” de un salvamar.

Potrivit unui comunicat al Poliției din statul Australia de Vest, incidentul a avut loc vineri seară. Austin Appelbee, împreună cu frații săi și mama sa, se aflau într-o plimbare cu caiacul și cu plăci de paddleboarding în largul oceanului în apropierea orașului Quindalup când au fost surprinși de curenți.

Realizând că nu se mai pot întoace la țărm, mama sa, Joanne, a decis să-i dea copilului caiacul, pentru ca acesta să meargă după ajutor. 

„Un băiat de 13 ani, care este un membru al acelei familii şi care se afla cu grupul în cauză, a alertat autorităţile după ce a decis să se întoarcă la ţărm, în pofida luminozităţii în scădere şi a condiţiilor dificile. El a vâslit o distanţă scurtă înainte ca apa să înceapă să intre în caiacul său, apoi a înotat aproximativ patru kilometri până să ajungă pe uscat”, a transmis Poliția australiană, conform site-ului stirileprotv.ro.

Patru ore de înot, cu și fără vestă de salvare

Salvamarul Paul Bresland a explicat pentru postul public de televiziune ABC cum s-a desfășurat efortul adolescentului: „Îşi aminteşte că a înotat primele două ore cu o vestă de salvare”.

„Iar acest băiat curajos şi-a spus apoi că nu va reuşi cu vesta de salvare, aşa că a renunţat la ea şi a înotat următoarele două ore fără ea”, a adăugat salvamarul.

Într-un interviu acordat presei, Austin a mărturisit că, la un moment dat, atât vesta de salvare cât și caiacul l-au încetinit, așa că a decis să renunțe la ele pe rând. 

El a povestit că au fost momente în care s-a simțit speriat, dar a luptat cu el însuși pentru a-și alunga din minte scenele negative. În clipele de panică s-a gândit la familia lui, la prietenii săi de la școală, spunându-și că trebuie să reușească și că nu are voie să renunțe: „Mi-am tot zis: nu azi, nu azi, nu azi. Trebuia să continui să înaintez”.

După ce a ajuns la țărm, a fost nevoit să meargă încă 2 kilometri pentru a ajunge la un telefon, pentru a sesiza autoritățile.

„N-am simțit oboseala”, a spus băiatul, care în urma experienței s-a ales cu o întindere serioasă.

Familia, găsită în derivă

Mama copilului, în vârstă de 47 de ani, fratele de 12 ani și sora de opt ani au fost localizați în jurul orei locale 20:30 (09:30 GMT), plutind în derivă și agățați de o placă de paddleboarding.

Cei trei au stat în apă 8 ore, la aproximativ 14 kilometri în larg, și au fost recuperați de o ambarcațiune a salvamarilor.

Femeia a spus că trimiterea la țărm a fiului ei, în mijlocul mărilor agitate a fost „una dintre cele mai grele decizii” pe care le-a luat vreodată, notează ABC News.

„Una dintre cele mai grele decizii pe care a trebuit să le iau vreodată a fost să-i spun lui Austin: «Încearcă să ajungi la țărm și să ceri ajutor, lucrurile s-ar putea înrăutăți foarte repede»”, a spus ea. „Știam că este cel mai puternic și că poate să o facă. N-aș fi mers niciodată pentru că nu i-aș fi lăsat pe copii pe mare, așa că a trebuit să trimit pe cineva”, a mai spus ea, potrivit aceleiași surse.

Reprezentanții Poliției au subliniat rolul decisiv al adolescentului în salvarea familiei sale.

„Fapta băiatului de 13 ani este excepţională, hotărârea şi curajul lui au salvat viaţa mamei, fratelui şi surorii sale”, a declarat James Bradley, reprezentant al Poliției din Australia de Vest.

Impresionat de cele întâmplate, salvamarul Paul Bresland a spus: „Mi-am spus: omule, asta e ceva incredibil!”, apreciind reușita adolescentului drept „supra-umană”.

ABC News mai precizează că Austin a spus că a început lecțiile de înot la vârsta de 4 ani și a făcut VacSwim, dar anterior i se părea „destul de obositor” să înoate 350 de metri fără pauză.