Vineri, 03 Octombrie 2025, ora 20:45

2070 citiri

Primele fotografii cu noul Tesla Model Y „de buget” au apărut, surprinzând SUV-ul electric pe străzile din SUA, fără camuflaj. Lansarea pare să fie foarte aproape, iar imaginile scot la iveală cum a ales compania lui Elon Musk să reducă dotările pentru a coborî prețul de vânzare.

La exterior, diferențele față de Model Y standard sunt subtile, dar vizibile. Varianta mai ieftină renunță la barele de LED care încadrau farurile și stopurile la versiunea „Juniper”, păstrând doar elementele luminoase de bază, mai simple și mai ieftine de produs.

În plus, SUV-ul este echipat cu jante noi, cu capace aerodinamice, menite să compenseze eventualele pierderi de autonomie în cazul folosirii unei baterii mai mici. Fotografiile arată și un mic detaliu de prototip: capacul portbagajului nu era perfect aliniat, lucru care ar putea fi corectat până la lansarea oficială, scrie Connect.

Interior simplificat și dotări reduse

Diferențele mai mari apar la interior. Conform unor indicii descoperite în update-urile software recente, Tesla a renunțat la plafonul panoramic din sticlă, la cârligele pentru haine, la ecranul de 8 inch pentru pasagerii din spate și la iluminarea ambientală LED. Scaunele ar avea ajustări limitate, cu mai puține motoare pentru reglaj și mai puține opțiuni de confort, iar sistemul de ventilație ar fi simplificat.

garsoniere de vanzare bucuresti

Toate aceste tăieri urmăresc un obiectiv clar: un preț de pornire de aproximativ 40.000 de dolari/euro, cu circa 5.000 mai mic decât Model Y entry-level actual. Practic, SUV-ul ar urma să intre în zona de preț a unui Model 3 de bază. Totuși, rămâne departe de „mașina de 25.000 $” promisă de Elon Musk.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent