Ana Bărbosu, câștigătoarea medaliei de bronz în proba de sol
la Jocurile Olimpice 2024, a primit o lovitură zilele trecute, când Tribunalul Federal
Elvețian a trimis spre reexaminare, la TAS, cazul în care se judecă cu o altă
pretendentă la medalie, americanca Jordan Chiles.

Ana Bărbosu, într-o perioadă tulbure. Foto Profimedia
Acum, sportiva are o altă mare problemă: riscă suspendarea din
activitate pentru cel puțin un an. Ana Bărbosu, care a acceptat o ofertă de la universitatea
Stanford și participă în această perioadă la mai multe competiții în USA, nu ar
fi răspuns apelurilor repetate din partea Agenției Naționale Anti-Doping
(ANAD), drept pentru care ar risca o suspendare din activitate pentru cel puțin
un an.
Nu le-a răspuns ofițerilor antidoping
”Șoc în gimnastica
românească, după ce decizia TAS prin care primise medalia olimpică a fost
anulată. Ana Maria Bărbosu riscă suspendarea din activitate, deoarece nu le-a
răspuns la telefon ofițerilor antidoping din România”, au anunțat cei de
la TVR Sport.
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai
Covaliu, s-a abținut să facă vreo declarație tranșantă pe marginea acestui caz:
”Este o informație pe care nu vreau să o
comentez. Se întâmplă anumite investigații; la fel, când vom avea ceva sigur,
atunci vom putea vorbi. Până atunci, normal că există speculații, normal că
există zvonuri, fiecare are câte un crâmpei de informație și încearcă să le
pună cap la cap. Rugămintea mea este să lăsăm lucrurile să fie clare și doar
atunci să discutăm despre ele”, a spus Mihai Covaliu în cadrul unui eveniment.