Veronica
Anghel, expert în analiză de risc și cercetător la Institutul
Universitar European din Italia, explică, într-o analiză pentru
„Adevărul”, de ce 2026 este un an în care pericolul la adresa
UE și a României vine dinspre Rusia.
Riscul ca Rusia să ajungă la granițele României e unul major. FOTO: Freepick
O
descoperire recentă a doi cercetători americani, care au studiat
imagini din satelit, arată că Rusia ar putea să amplaseze rachete
balistice hipersonice cu capacitate nucleară într-o fostă bază
aeriană din estul Belarusului. De altfel, însuși Vladimir Putin
și-a exprimat intenția de a amplasa, în Belarus, rachete Oreșnik,
care se pare că nu pot fi interceptate și care au o rază de
acțiune estimată de până la 5.500 km. Până acum, Rusia a
folosit doar de două ori Oreșnik, dar de fiecare dată cu
consecințe devastatoare.
Riscul
unei confruntări care ar escalada într-un război nuclear a fost
evaluat de un studiu la care au participat sute de experți europeni
în securitate și care a fost coordonat de românca Veronica Anghel,
de la Institutul Universitar European din Italia. Într-un interviu
pentu „Adevărul”, experta vorbește despre marile riscuri la
adresa României și a UE.
În raportul
„Riscuri
Globale pentru UE”
pentru 2026, pe
care l-ați coordonat, un scenariu major este încetarea focului în
Ucraina în condiții favorabile Rusiei. Cât de real apare acum
acest risc?
Veronica
Anghel: Mi se pare un
risc foarte real – și exact de aceea apare evaluat atât de
ridicat în raport. Nu pentru că „pacea” pe termenii Rusiei este
inevitabilă, ci pentru că există o combinație periculoasă de
oboseală, frică și neînțelegere în UE și NATO, presiune pe
resursele Ucrainei și o strategie rusă foarte clară de a forța un
armistițiu care să înghețe conflictul în avantajul ei.
Scenariul cel mai plauzibil
Există
și scenariul unei Ucraine forțate să accepte o „pace” prin
care Rusia să o întoarcă împotriva Occidentului?
Nu
văd realist un scenariu în care Ucraina este ocupată 100% și apoi
întoarsă împotriva Occidentului. Asta ar presupune o capacitate
militară și de ocupație pe care Rusia nu a demonstrat-o nici măcar
în faza inițială a invaziei, plus ignorarea totală a ceea ce am
văzut deja: o societate ucraineană profund mobilizată, care și-a
definit identitatea tocmai în opoziție față de imperialismul rus.
Este mult mai plauzibil, în cel mai rău caz, un aranjament în care
Moscova își consolidează controlul asupra teritoriilor ocupate
(eventual cu unele câștiguri suplimentare), obține o formă de
recunoaștere de facto și își folosește restul instrumentelor –
energie, dezinformare, presiune economică și militară – pentru a
ține Ucraina vulnerabilă, politic instabilă și a diviza
Occidentul.
Tot
referitor la un eventual armistițiu între cele două părți
combatante, dar încheiat în condițiile impuse de Moscova, cât de
mare este riscul unui „al doilea război ruso-ucrainean”?
Tocmai
un astfel de armistițiu – o încetare a focului pe termenii
Rusiei, fără garanții serioase de securitate și fără ancorarea
Ucrainei în arhitectura euro-atlantică – creează riscul foarte
serios al continuării războiului. Avem deja precedentul: Rusia
tratează „pauzele” ca pe perioade de reînarmare și
repoziționare, nu ca pe un drum spre pace. Dacă războiul se
oprește doar pentru că Ucraina rămâne fără muniție sau
sprijin, nu pentru că Rusia este descurajată și Ucraina este
securizată, atunci nu am închis ciclul de violență – doar l-am
amânat. Din acest motiv, problema nu este doar dacă se ajunge la
încetarea focului, ci cum se ajunge acolo și ce garanții și
aranjamente de securitate o însoțesc.
Cel mai mare risc la adresa României
Dacă
ar fi să luăm în calcul scenariul în care Rusia ar ajunge la
granițele României, cum ați defini în câteva cuvinte situația?
Dacă
Rusia ajunge la granițele României, vorbim de o schimbare de
categorie de risc, nu doar de încă o criză în vecinătate.
Veronica Anghel. FOTO: Institute for Human Sciences
Vedeți
zorii unui foarte posibil conflict convențional Rusia-NATO în anii
următori, inclusiv cu implicarea României?
Probabilitatea
ca România să fie implicată într-un război convențional total
Rusia–NATO în următorii ani este redusă. Mult mai plauzibil este
scenariul în care România este afectată de acțiuni militare
limitate și atacuri hibride – de la sabotaj și atacuri
cibernetice, la incidente în Marea Neagră. Din păcate, probabil
este o chestiune de timp până când un cetățean român va fi
rănit de dronele care intră în spațiul aerial al NATO. De aceea,
miza reală pentru România nu este doar să evite un război „mare”,
ci să mențină o descurajare credibilă – forțe NATO vizibile,
apărare antiaeriană și infrastructură militară solidă,
guvernare pro-europeană, mesaje mult mai puternice către Moscova
care acum lipsesc – și, în paralel, să împiedice ca Rusia să
ajungă la frontieră printr-o Ucraină forțată să cedeze sau prin
destabilizarea Republicii Moldova.
NATO rămâne polița noastră de asigurare
Rezistența
Ucrainei în fața Rusiei este admirabilă, dar nu ar trebui ca din
perspectiva UE și a României NATO să fie principala „poliță de
asigurare” pentru europeni?
NATO
este și rămâne „polița de asigurare” de ultimă instanță
pentru europeni – nimic nu înlocuiește garanțiile de apărare
colectivă. Dar fără o Ucraină capabilă să se apere, nota de
plată pentru NATO ar fi mult mai mare, iar linia frontului ar fi
mult mai aproape. Raportul corect nu e „ori Ucraina, ori NATO”,
ci „Ucraina + NATO”. Sprijinul pentru Kiev cumpără timp și
distanță strategică, iar europenii trebuie să folosească acest
timp ca să își facă treaba: să își crească serios
cheltuielile de apărare, să își refacă industria de armament și
să își coordoneze investițiile de apărare, și să devină
pilonul solid al NATO în Europa, nu clientul vulnerabil al SUA.
În
raportul pe care l-ați coordonat, riscul unui atac nuclear rusesc
este evaluat ca moderat, deși unii experți îl consideră
neglijabil. Mai funcționează astăzi descurajarea nucleară ca
pavăză împotriva unui război total?
În
metodologia studiului, riscurile sunt evaluate prin combinația
dintre probabilitate și impact. Un atac nuclear rusesc are, dintre
toate riscurile, una dintre cele mai reduse probabilități, dar un
impact potențial catastrofal. De aceea nu apare ca „scăzut”, ci
ca risc moderat – tocmai ca să nu fie împins în zona de
„neglijabil” și uitat.
Nu
cred că îl putem trata ca pe un risc minor. Chiar dacă scenariul
este puțin probabil, el obligă la menținerea unei descurajări
nucleare credibile. Până acum, asta a depins în mare măsură de
SUA; întrebarea strategică pentru Europa este cât de mult își
asumă, în viitor, un rol mai activ în arhitectura de descurajare
nucleară, în loc să presupună că umbrela americană va fi la fel
de solidă și credibilă la nesfârșit.